Dubai si Abu Dhabi

Am plecat in Dubai cu cativa prieteni, pe final de octombrie, in speranta ca vom avea vreme buna, insa a fost cam cald.

De la inceput de noiembrie pana prin sfarsit de martie, temperaturile sunt rezonabile, chiar placute, e sezonul deschis. Vara, temperaturile sar relaxat peste 50 de grade si nu e de vizitat.

Cea mai cautata perioada pentru impatimitii de shopping este ianuarie-februarie. In februarie, de exemplu, temperatura poate varia de la 25 pana la 30 de grade ziua si intre 12-18 grade noaptea. Poate bate vantul destul de tare si e bine sa aveti la voi o jacheta subtire, e de folosit si pentru un safari, seara. Si in mall-uri sunt cam 18 grade, de la canicula de afara veti trece la frigiderul din mall sau hotel, multi turisti vin acasa cu sinusurile deranjate, ca suvenir 😊

In Emiratele Arabe se calatoreste pe baza pasaportului electronic simplu, valabil minim 6 luni de la retur.

Nu se accepta pasaport temporar.

Va prezentam povestea noastra in Dubai si Abu Dhabi.
Desi am stat putin suntem bucurosi ca am bifat locurile “must see”.

Dubaiul este gandit pentru masini, nu pentru turistii pietoni. Distantele sunt mari, strazile au 10-12 benzi pe sens, e musai sa folositi taxiurile, sunt peste tot si costa cam ca la noi. Sunt peste 5000 de taxiuri in Dubai, acestea apartin statului si tariful e fix. In fata fiecarui hotel este in permanenta macar unul.

Ghidul ne spune ca cel mai eficient este metroul, cu o retea de 70 km, cea mai lunga linie de metrou automata din lume (nu are vatman).  Noi nu am apucat sa experimentam o asa plimbare. Poate data viitoare…

Toata lumea vorbeste limba engleza in Dubai, orice anunt, afis sau panou (inclusiv publicitar) este bilingv (engleza – araba) iar locuitorii nascuti in aici sunt doar 12% din populatie, restul fiind imigranti.

La intrarea Dubai nu ti se permit mai mult de 4 litri de alcool, in caz contrar surplusul se va confisca. In Dubai sau Abu Dhabi alcoolul se poate bea numai in restaurantele licentiate, care nu sunt foarte multe, si extrem de scumpe. O bere poate fi mai mult de 30 de lei. Niciodata nu veti consuma alcool pe strada deoarece riscati sa fiti arestati. Nici chiar in baruri nu este recomandat sa va „relaxati” prea mult, nu e all inclusive-ul de la turci…  

Ziua 1

Ne intalnim in Otopeni si zburam cu Fly Dubai spre Aventura Araba.

Dupa un zbor de 5h aterizam in Dubai, seara la 21.40. Un aer foarte cald ne mangaie zambetele. Suntem intampinati de ghid si insotiti la hotel Habtoor Grand Resort, Autograph Collection, 5* in zona Marina. Servicii de top! Ne place! Dupa ce ne cazam si luam o cina tarzie, ne familiarizam cu aerul conditionat foarte rece, care bate din toate directiile. Credeam ca vin la cald si zgribulesc sub cearceaf…

Zona Marina si plaja Jumeirah sunt de preferat pentru un sejur reusit. Cei care intentionati o vacanta in Dubai imi puteti cere recomandari pentru cazare, am vazut majoritatea hotelurilor, va pot oferi “tips” de la fata locului.

Ziua 2

Dimineata vizitam Burj Khalifa.
Prietenul nostru a reusit sa prinda cladirea intr-o singura poza.

Toti stim ca Burj Khalifa inaugurat in 2010, detine recordul pentru cea mai inalta cladire din lume, cu 163 etaje. Inalta de 830 m, cladirea poate fi vazuta de la o distanta de 95 de kilometri.
Aceasta minunatie arhitecturala, detine 16 recorduri mondiale, printre care moscheea situata la cea mai mare inaltime – etajul 158; cea mai inalta instalatie de lift a lumii – la 584,5 metri; cea mai lunga calatorie a unui lift – 504 metri; clubul de noapte de la cea mai mare inaltime, piscina de la etajul 76. La etajul 123 este lounge-ul At.mosphere, cel mai inalt restaurant din lume.

Primele etaje ale turnului Kalifa sunt rezervate hotelului Armani.

Imi amintesc de un client foarte drag mie, caruia i-am rezervat o camera la hotel Armani, pentru ca fiica lui tocmai implinise 14 ani si isi dorea foarte mult sa stea acolo. De m-ar fi dus si pe mine tata undeva, oriunde, la 14 ani… ce viata privilegiata au unii copii! Sper sa si aprecieze. Se pare ca apreciaza, pentru ca acest client ii ofera fiicei nu doar lux ci si o educatie frumoasa, din toate punctele de vedere. Respectul meu pentru asta! Ma ocup cu mare drag de vacantele lor.

Turul continua la etajul 124 (“At the Top”) cu cel mai rapid lift, pentru a ne bucura de panorama de 360 grade.

Ne facem loc printre zecile de turisti sa prindem cea mai buna pozitie pentru poze. De aici, de sus, toate cladirile Dubaiului supermodern se vad intr-o aura gri de praf nisipos. Suntem la peste 650 m inaltime, deasupra a sute de cladiri inalte, printre care si Big Ben, evident, cel mai mare Big Ben din lume.

Dupa sesiunea de poze avem timp liber in mall.
Fiecare dupa buget intra in mirajul shoppingului.

Dubai Mall este in continuarea cladirii Burk Kalifa, prin urmare cand vizitati Burj Kalifa, automat veti putea face cumparaturi la Dubai Mall. Este locul potrivit sa va rataciti prin cele peste 1.000 de magazine.

Puteam alege patinoarul dar preferam Dubai Aquarium, unul din cele mai mari acvarii din lume. Tunelul din care admiram acvariul in interior e locul celor mai frumoase fotografii cu pisici de mare si rechini pe fundal.

Dubai Mall Fountains – la picioarele lui Burj Khalfa, langa Dubai Mall, gasim copia fantanilor din Vas Vegas, de la Bellagio. La fiecare jumatate de ora (seara intre 19,00h si 23,00h) se aduna lumea sa admire show-ul fantanilor – lumina, muzica si apa ce tasneste pana la 150m inaltime… Chiar e cool! Nu degeaba sunt in Guiness Book. Noua ne-a placut, e aglomerat, vin turisti din toate directiile. Dar e un „must see”! Pozele nu au iesit bine deloc, insa show-ul ne-a ramas in amintire.

Ziua 3

Vizitam IMG New Park Them, cel mai mare parc tematic acoperit din lume, 140.000 de metri patrati (sau 28 de terenuri de fotbal). E in stil Jurasik Park, preferat de turistii asiatici.
Lost Valley mi-a placut cel mai mult, e o zona de aventura plina de dinozauri.

Cand am fost noi inca se lucra la Dubai Parks. Acum e deschis si e atractiv. Se iese din Dubai in directia Abu Dhabi. Ajungeti intr-o parcare imensa. Da, de aici e liber la distractie!

Luam pranzul la hotel Steingenberger 5*.

Un bufet variat, foarte bun, servicii de calitate, mi-a placut mult. E de preferat in cazul turismului de afaceri. Pentru ca m-am imprietenit mai demult, rezervand aici un grup, cu directoarea de vanzari, romanca, ce locuia in Dubai de cativa ani. Ii placea sa vada romani, asa ca ne-am pus la povesti, ii era dor de palinca romaneasca… asa ca noi i-am adus palinka si ea ne-a oferit pranzul. Bun barter!

Avem timp liber la Mall of Emirates.

Ski Dubai este conectat de Mall of Emirates, la sud de Burj al Arab si parcul acvatic Wild Wadi. Complexul Ski Dubai dispune de 5 partii de schi – cea mai lunga are 400 de metri, cu o panta de 60 de metri. Rampa dedicata snowboarderilor, teleschiul, toboganele si spatiul larg m-au uimit. Ma uitam de la balustrada la ce ski resort au putut face “in doors” intr-o tara atat de fierbinte! Parintii pot sa se bucure de câteva ore de shopping in timp ce copiii sunt lasati in grija instructorilor de ski.

Seara participam cu totii la Marina Dhow Cruise.

Ne imbarcam pe un vas traditional, elegant. Urmeaza o croaziera de 2 ore in inima noului cartier Dubai Marina, pe canalele dintre zgarie-nori. Servim cina bufet, ascultand muzica traditionala si admirand luminile stralucitoare ale Insulei Palmier. Atractia serii a fost dansul colorant, un artist lin de beculete ne-a facut sa aplaudam cu toata inima! Foarte frumos sa luam cina pe punte, cu priveliste si ambianta de vacanta, suntem relaxati si ne facem poze din toate unghiurile.

Ziua 4

Dimineata ne plimbam prin Dubai Marina. Dupa amiaza plecam in Desert Safari Dubai.

Desert Safari este printre primele atractii turistice din Dubai.

Ne-am urcat intr-un 4×4 modificat special pentru „dune bashing” si asteptam sa inceapa distractia. La un moment dat soferul iese de pe sosea si pleaca in viteza pe dune, coborand la unghiuri aproape imposibile, zguduindu-ne in sus si in jos… e o experienta plina de adrenalina si foarte faina pentru noi toti. Eu voiam sa filmez dar acum nu disting nimic din acel film, doar chicotelele noastre sunt in fundalul audio, ca video a fost compromis de la prima duna „luata in bot”. Ce bine ca aveam centura! Altfel plonjam ca strutul cu capul in duna de nisip… ha! Dunele sunt uimitoare seara, cu milioanele de stele si briza binevenita. Dupa sesiunea de selfie-uri pe dune ne indreptam sprea cina.

Camp-ul este aranjat in stilul taberelor de beduini, aici urmeaza spectacolul. Suntem primiti cu sampanie si avem o camila „privata” cu care sa ne pozam, toate fetele ne aranjam tinutele pentru poza pe camila. Apoi ne asezam la masa aflata in primul rand, sa vedem cel mai bine. Ne rasfatam cu mancare traditionala si urmarim spectacolul: la inceput o dresura de soimi, activitate traditionala pe coasta Golfului Persic, apoi un dans senzual din buric – o dansatoare faina, (parea a fi rusoaica) si „dervisii rotitori”.

Seara se incheie in voie buna, glumele continuand pe drum inapoi spre hotel.

Ziua 5

Plecam in Abu Dhabi pentru 2 zile. Sunt 130 km pe autostrada spre Abu Dhabi.

Stiati ca in 2007 Abu Dhabi a fost desemnat cel mai bogat oras din lume?

Abu Dhabi are aproape un milion de locuitori, ocupând 87% din suprafata totala a tarii. Uriasele zacaminte de petrol au asigurat o bunastare fantastica acestui emirat, care a investit in modernizare miliarde de dolari.
E un oras foarte modern, prin care sunt „presarate” peste 40 de moschei.

Aici nu exista coruptie. Seicul este cel mai mare intreprinzator si in fruntea firmelor sale sunt arabi de incredere. Pentru coruptie se aplica pedeapsa capitala.

Insula pe care este construit Abu Dhabi este conectata la suburbiile de pe continent prin patru poduri. Despre unul dintre ele, podul Sheikh Zayed se spune ca ar fi cel mai complex pod vreodata construit. Arcadele sale curbate sunt inspirate de dunele de nisip ondulatorii, iar design-ul este iluminat colorat.

La 500 de metri de coasta insulei Abu Dhabi, insula Saadiyat este centrul cultural si artistic, gazduind complexul muzeal Louvre Abu Dhabi, ce pare ca pluteste pe apa. Il admiram de departe si ne indreptam spre Ferrari World, pe Insula Yas.

Yas Marina Circuit se lauda cu cea mai lunga pista de curse de Formula 1, de 1173 km. Circuitul Grand Prix din Abu Dhabi a fost inaugurat in 2009 si pe langa celebra competitie de Formula 1, mai gazduieste si alte concursuri sportive – atletism, ciclism. In 2015 a fost numit “Atractia turistica numarul 1 a Orientului Mijlociu”.

Ne cazam la hotel Sheraton Abu Dhabi 5*, pentru ca aveam deja relatii 😊. La rezervari lucra o romanca, pe care o cunoscusem facand rezervari pentru turistii nostri. Hotelul este mai vechi, insa are plaja privata si servicii bune. Ne-am simtit foarte bine, chiar am fost rasfatatii angajatilor, carora le plac turistii romani.

Luam pranzul in hotel, stam putin la povesti si aopi ne indreptam spre Ferrari World.

Astazi suntem copii. Ne distram la maxim! Barbatii sunt cei mai fericiti, viteza, raliu, culoare!

In Ferrari World Abu Dhabi suntem asa de incantati! Adrenalina si distractie in cel mai mare parc tematic acoperit din lume, intins pe 86 de hectare.

Ne dam in cel mai rapid rollercoaster din lume. Mamaaa, ce senzatii tari!!! Toti muchii fetei se zburlesc la peste 240 km/ora. Am pierdut un cercel, a zburat de fericire… Nu-mi pare rau, a meritat! Zburd ca un copil, a fost mult prea tare! Nici o poza nu poate descrie senzatia!

Pentru amatorii de curse de formula 1, aceasta locatie este una de-a dreptul palpitanta. E locul in care puteti vedea masinile de curse marca Ferrari, absolut autentice, la ele acasa. La muzeul Ferrari fiecare dintre noi pozeaza de parca ar fi cel mai vestit pilot de curse.

Pe seara facem un tur de oras. Abu Dhabi mi s-a parut mai plin de verdeata si mai elegant arhitectural decat Dubai, e mai fain, mult mai fain. Foarte scump insa!

Seara se incheie cu o stare de oboseala si bucurie.

Ziua 6

A venit ziua cea mare. Vizitam Sheikh Zayed Grand Mosque, cunoscuta ca Marea Moschee Alba.

Este cea de-a treia moschee ca marime din lume, dupa cea de la Mecca si respectiv Medina.

Voi vorbi mai mult despe aceasta capodopera, nu ma pot abtine. Eu nu contemplu muzee si nici arta nu o apreciez pe cat ar trebui, de multe ori doar vad si trec mai departe, mereu cu pofta de altceva. Dar de data asta nu, nu se poate! Nu se poate trece asa usor peste ce e aici. Cuvantul este: capodopera!

Moscheea a fost construita in semn de multumire pentru bogatiile cu care Alah a binecuvantat poporul arab. Este expresia unui vizionar care a crezut ca realizarile cele mai pline de har pornesc din inima. A fost visul Seicului Zayed ca moscheea sa ofere un exemplu de toleranta, transmitând mesajul de pace tuturor popoarelor lumii, indiferent de cultura, nationalitate, religie. El a vazut-o ca pe o forta unificatoare peste timp, dorinta sa fiind permiterea vizitarii moscheii si de catre non-musulmani, pentru o mai buna intelegere a credintei lor si prin aceasta cunoastere ar fi favorizata crearea unei lumi mai bune si mai conciliante.

Este un lucru de admirat, caci moscheile de la Mecca si Medina nu permit accesul non-musulmanilor…

Constructia Moscheii Albe a inceput in 1996 la initiativa seicului Zayed bin Sultan Al Nahyan si finalizata in 2007, de fiul acestuia, Khalifa bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, actualul emir. Seicului Zayed bin Sultan Al Nahyan, parintele fondator al Emiratelor Arabe Unite, a fost emir de Abu Dhabi pentru aproape 40 de ani (1966 – 2004 cand a decedat).

Inconjurata de 3000 de palmieri, fiecare valorand 1000 USD, Moscheea a costat 550 milioane USD, iar la ridicarea ei au muncit peste 3.000 de oameni.

Moscheea Alba se distinge de la departare prin cele patru minarete ale sale, fiecare inalta de 106 metri.

Intrarea este libera si suntem intampinati cu salutul ”Salaam alayakum!” – sau – ”Pacea sa fie cu tine!”

Un ceas care masoara timpul pana la rugaciunea urmatoare este cu totul altceva, imi place.

Moscheea poate fi vizitata in fiecare zi a saptamânii intre orele 09.00 – 22.00, mai putin in vineri intre 09.00-16.00 cand e timpul de rugaciune pentru credinciosii musulmani. Exista tururi gratuite ghidate, intr-o mare varietate de limbi. Turul dureaza aproximativ o ora, vorbeste un ghid local foarte bine documentat, prietenos. Dupa turul ghidat, daca aveti timp, puteti sa reveniti relaxati, prin locurile care v-au placut.

Moscheea impresioneaza atat prin somptuozitate, cat si prin decoratiuni, care intrec orice limita. Scarile, stalpii, coloanele si toate vitraliile, oglinzile, mozaicurile si bazinele de apa sunt fantastice! Pietrele semipretioase, oglinzile de Murano, candelabrul din cristale Swarowski, mozaicul turcesc cu foita de aur, toate acestea il fac pe privitor sa fie coplesit de opulenta. Chiar este o minune a lumii.

Marea Moschee este inconjurata pe toate partile de un rând de bazine cu apa limpede. Arhitectii le-au conceput special pentru a reflecta sirul de arcade rotunjite care delimiteaza complexul religios. Si intr-adevar, efectul le-a iesit perfect: coloanele sunt dublate de reflexiile lor in bazinele albastre.

Iluminatul special al moscheii este legat de fazele lunii, efect realizat de stalpii ce inconjoara moscheea, fiecare având câte 10-13 reflectoare. Asa cum luna are un ciclu de 28 de zile, la fel este si iluminarea interiorului moscheii: in timpul celei de a 14-a nopti, noaptea lunii noi, moscheea este invaluita in albastru.

Curtea interioara, spatiul deschis din centrul moscheii, are peste 17.000 de metri patrati. Uimitoarele decoratii de flori de lavanda, crini, irisi, lalele, iedera pornesc dinspre colturile curtii spre centrul ei. Este considerata cea mai mare opera de arta din lume realizata din mozaic de marmura.

Ne plimbam pe sub arcadele ornate cu modele florale. Un melanj de culori, de la albastrul aprins de Lapis Lazuli, la finetea ametistului violet, cu tonurile blande ale agatului rosu. Ametesc de atâta frumusete, nu stiu ce sa privesc mai intai.

Ma ratacesc si ma cufund in uimire, sunt coplesita de grandoare, lux, dar mai presus, maiestria cu care totul este perfect realizat. Ma inconjoara ambianta senina, simt puritatea locului, simt parca puterea structurii… Nu sunt vorbe mari, locul te lasa mut… Va dau un sfat: lasati-va in voia sentimentelor de admiratie pentru aceasta minune in marmura si de recunostinta pentru cel ce a gandit-o.

Sala principala de rugaciune poate primi pana la 9.000 de credinciosi. In islam femeile nu se roaga alaturi de barbati, exista alte doua sali unde separat acestia se roaga. Fiecare dintre aceste doua sali are un ecran – gigant de televizor care permite urmarirea rugaciunilor imamului.

Pretutindeni, in interior sau exterior, fotografierea este permisa, cu exceptia Mausoleului Sheikh Zayed. Singura interdictie impusa non-musulmanilor este aceea de a nu atinge Coranul aflat in salile de rugaciune.

Moscheea ofera privelistea a 82 de cupole, fiecare incununata de o semiluna, cu sapte dimensiuni diferite, cupola situata in centrul salii principale de rugaciune are un diametru de 32,6 metri si inaltimea de 75 metri, fiind considerata cea mai mare din lume. Cupolele sunt placate cu marmura alba cu insertii de sidef si pietre semipretioase. Sunt incercuite de versete aurite din Sfantul Coran.

La intrarea in imensele sali de rugaciune, incaltarile se lasa la intrare si se pot lua niste ciupici pentru a calca respectuos pe covorul tesut in Iran de 1200 de femei. Este, desigur, cel mai mare covor din lume: 5627 de m², 38 de tone, valoare 8.5 milioane de dolari!

Covorul este confectionat dintr-un amestec de 70% lâna de cea mai buna calitate adusa din sudul Iranului si Noua Zeelanda si 30% bumbac. A fost un proiect care s-a intins pe aproape doi ani, in care componentele sale au fost realizate separat, inainte de a fi transportate in Abu Dhabi. Apoi, in interiorul moscheii cele noua mari bucati au fost tesute impreuna, rezultând in final covorul exceptional in nunate de verde si crem (culoarea desertului).

Este un loc prea frumos pentru a fi descris in simple cuvinte.
Am stat cateva ore si parca nu a fost sufficient. Admiram perfectiunea la ea acasa.

Ziua 7

Plecam din Abu Dhabi inapoi spre Dubai. Dimineata vizitam Insulele Palmier.

Intinse la 5,5 kilometri in largul Golfului Arabiei ne intampina Palm Jumeirah si Jebel Ali – Insulele Palmier. Cele 300 de insule, au fiecare propriul design, fiind locuite inca din anul 2006. David Beckham detine una dintre insule.

Toti eram curiosi de ce ne astepta la Atlantis The Palm 5*

Lobby-ul Atlantis este imens si atat de populat incat managementul a fost nevoit sa interzica intrarea pe holurile acestuia a persoanelor care nu sunt cazate sau care nu au o rezervare. Hotelul se lauda cu 1,4 km de plaja privata si  un water park, dar atratia numarul 1 este The Lost Chambers Aquarium, acvariul conceput pe tema orasului pierdut Atlantida, cu 10 camere imense cu exponate minunate.

Clientii nostri solicita acest hotel ca sa aiba totul la indemana, mai ales in sejurul cu copii.

Accesul la Aquaventure & Lost Chambers este inclus in tariful de cazare.

Dolphin Bay Atlantis este inca o atractie minunata. Puteti innota cu delfinii.

In drum spre cazarea noastra facem un popas in Gold Souk, vechiul bazar al Dubaiului, unde gasim tot felul de metale si pietre pretioase. Apoi am continuat cu zona de mirodenii, îmbracaminte, etc. Gaseai aici absolut orice ai nevoie (sau n-ai nevoie). Si cum totul se negociaza am plecat cu cate ceva, suveniruri pentru prieteni!

Ne cazam la JW Marriott Marquis 5*.

Pentru ca sunt un agent de turism iscusit, si mai ales modest, trebuie sa ma laud ca am avut un cost minimalist pentru aceasta rezervare. Oricum stam doar o noapte, asa ca am planuit sa petrecem ultima noapte la inaltime!

Este un hotel spectaculos, cu 15 restaurante premiate, baruri si lounge-uri, spa-ul fiind nemaipomenit. Nu am apucat sa ii facem un tur complet pentru ca ne-a fascinat de la primul restaurant in care am intrat si am si ramas. Kitchen6 a primit mai multe premii, printre care Favourite All-Day Dining 2017, FACT Awards Dubai

Best International Restaurant 2017. Nu stiu ce complimente sa ofer bucatelor, dar bucatarii merita nota 10!

Majoritatea cluburilor din Dubai incep activitatea la ora 22:00 si sunt deschise pâna in jur de ora 3 dimineata.  Martea este o zi speciala pentru femei, cu serate tematice organizate cu dedicatie. Femeile pot intra gratuit in mare parte a cluburilor, multe dintre ele oferindu-le chiar si bauturi din partea casei.

La JW Marriott Marquis 5* suntem invitati sa admiram orizontul Dubaiului servind un cocktail la barul Vault, situat la ultimul etaj, etajul 72! Liftul ducea direct pana in bar. E inca zi, vedem orasul de sus!

Ziua 8

Azi combinam parcul de distractii cu plaja. Avem zbor spre Bucuresti abia seara.

O plaja de aproximativ 17 kilometri, Jumeirah Beach se intinde de la Bur Dubai pana la hotelurile din jurul Dubai Marina. A devenit cea mai populara atractie pentru doritorii de plaja si nu numai, turisti de toate natiile se relaxeaza aici. Putem vedea barbati si femei imbracati in haine occidentale alaturi de oameni in port traditional. Dotata cu locuri de joaca pentru copii, plaja Jumeirah dispune de cateva locuri special amenajate pentru picnicuri in aer liber. Poate fi destul de aglomerat, insa nu deranjant.

Daca mergeti ziua pe plaja gratuita, aveti nevoie de propriile prosoape, sezlonguri sau bauturi, insa veti avea parte de o experienta placuta. Aveti in vedere totusi tinuta din afara lungimii de nisip, daca parasiti plaja pentru a servi masa la restaurantele din zona, va imbracati decent 😊

Jumeirah Beach sau Open Beach Jumeirah este mai lunga si mai lata decât oricare alta plaja din Dubai. Plaja dispune de salvamari angajati, un loc de joaca pentru copii, mese pentru picnic, alei pitoresti si chioscuri cu racoritoare. Plaja ofera dusuri si sezlonguri in zonele principale. In imediata apropiere a hotelului Le Royal Meridien, in spatele Jumeirah Beach Residence, cu iesire la Insulele Palmier si Blue Water Islands, gasim plaja Marina Dubai, una destul de populara in randul turistilor din Romania.

Districtul invecinat cuprinde Wild Wadi Waterpark, resorturile Madinat si faimosul Burj Al Arab. Chiar in fata Jumeirah Beach se deschide promenada dedicata cumparaturilor si teraselor in aer liber din Dubai. Din 2008 The Walk cuprinde mai mult de 300 restaurante, cafenele, magazine si buticuri, sa te tot plimbi.

Situat foarte bine aici pe plaja, hotelul Jumeirah Beach5* e resortul cel mai dorit de familiile cu copii.

Tariful cazarii include bilete la Way Wadi Waterpark, unul din cele mai moderne parcuri tematice ale lumii. Intregul parc a fost realizat urmând legenda lui Juha, companionul faimosului Sinbad marinarul. Apa cu o temperatura constanta de 28 de grade Celsius asigura cele mai bune conditii, indiferent de starea vremii. Cel mai palpitant tobogan din Orientul Mijlociu atinge viteze de 80 kmph.

De la roller-coastere la excursii in plina viteza in subteran, surfing si carusele, Wild Wadi Waterpark te distreaza! Maxim!

Faptul ca prea multi indieni veneau pentru 1-2 nopti aici (ca sa aiba incluse bilete la Way Wadi Waterpark) hotelul a decis ca orice sejur trebuie sa fie de minim 7 nopti. Asa spera sa diminueze numarul de turisti indieni. Romanii insa vor sa stea tot sejurul aici, 7-10 nopti, sa se bucure pe indelete de toate facilitatile resortului, si nu sunt putine.

Mergem si noi sa ne balacim, sa vedem si noi ce simt turistii la Wild Wadi Waterpark. Ce, noi nu suntem copii? Ba da, iuhuuuu!!!! Cel mai tare e topoganul de 120 m, in care cazi cu viteza de 80km/h si nu stii cand ai ajuns in piscina de la baza! E incredibil. Eu m-am dat de 2 ori, ca prima data nici nu stiu ce m-a lovit, metaforic vorbind! Odata inchis in capsula, nu poti decat sa tipi si sa te bucuri!!! Tare de tot!

Se termina vacanta in stil arabesc.

Ne adunam la un ultim cocktail la o terasa pe The Walk, apoi ne alergam desculti prin nisipul fin, sa ne imortalizam bucuria de final. O poza cu mare Burj inchide albumul foto al acestei vacante.

Ne intoarcem la hotel. Facem bagajele, chemam un taxi si plecam spre aeroport.

Aventura araba ia sfarsit.

Cu Emiratele Arabe mai adaugam o fila cu amintiri in jurnalul de calatorii. Am mai scris o poveste de viata, din vacanta.

Va invit sa le experimentati si voi, sa vedeti totul prin filtrul propriu.

Zambete, cunoastere, distractie, relaxare, armonie.

Aducem bucurie cu fiecare calatorie. Si asta nu se poate suprinde in nici o fotografie.

Povestea voastra cand incepe?
Va astept cu drag sa o planuim impreuna.

Hai cu noi!
Let’s enjoy!

A title

Image Box text

Daniela Berbece
Fondator Enjoy Touring
+40741559352
daniela@enjoytouring.ro

Hai cu noi!
Let’s enjoy!

A title

Image Box text

Daniela Berbece
Fondator Enjoy Touring
+40741559352
daniela@enjoytouring.ro