Kumbh Mela – Allahabad, India – februarie 2019
Fiecare calatorie aduce bucurie!
Cu mare drag va impartasesc impresiile mele dupa calatoria spirituala avuta in India. Pozele sunt reale, facute de mine si de prietenii mei. Va redau din trairile noastre din aceasta tara spectaculoasa. Poza din dreapta e facuta a doua zi dupa baia in Gange, in fata cortului in care locuiam. Simteam o stare de pace si de bucurie fara obiect.
Va prezentam povestea noastra, poveste de viata din vacanta.
Cum a venit ideea acestei vacante?
M-a sunat o clienta, Ana, sa ii emit un bilet de avion ca pleaca in India, la Kumbh Mela. Zic: wow, ce fain, la o asa sarbatoare! Foarte frumos, dar sunt milioane de oameni acolo, ai asa un curaj? Spune ca a primit invitatia unui maestru spiritual si ca se duce. Minunat, zic. Intr-o zi poate voi merge si eu, ca sigur e ceva exceptional. Zambesc si parca un moment am vazut de sus, ca dintr-o drona, milioane de puncte pulsand, puncte ce emanau viata, puncte ce se bucurau, acele puncte fiind oameni, creatia lui Dumnezeu, aducandu-i omagiu, intr-o mare stare de adorare si devotiune. A fost un flash, o fractiune de secunda si am tacut.
A doua zi ma suna si imi spune: nu vrei sa vii cu mine? Stiu ca ai mai fost in India si ca iti place cultura lor. L-am intrebat pe Swami si mi-a zis ca ma poti insoti, ne gazduieste in cortul sau, absolut gratuit.
M-a surprins aceasta invitatie. Am fost sceptica si m-am gandit practic, cine stie cine o fi acest Swami? Ca multi indieni tanjesc dupa fete blonde… 😊 poate ajung pe acolo si ma pierd prin milioanele de oameni, sau ca incap pe mana unui escroc spiritual. India e mare si plina de falsi guru. I-am spus ca nu plec singura in India, ca trebuie sa ma gandesc bine, nu e ca si cum as pleca pana la Sinaia … am inchis conversatia cu ea si am inceput sa ma gandesc… oare o fi momentul sa fac asta? Nu, nu ma duc singura in vacarmul ala.
La cateva zile m-a sunat o cunostinta comuna, Petru, fotograf profesionist, ce voia sa mearga in India pentru a poza sadhu people si aghori chiar in locul unde se intalnesc cei mai multi, la Kumbh Mela. M-a intrebat daca vreau sa calatorim impreuna. Ne-am intalnit, am discutat zboruri si date, am mai vorbit odata cu Ana si am primit confirmarea lui Swami ca ne asteapta cu drag. Am agreat cu Petru sa vedem si Varanasi pentru 3 zile, inainte de a ajunge la Kumbh Mela. El locuise o vreme in India si acum aveam in el un ghid de incredere. Va invit sa cititi Povestea noastra la Varanasi, ca preambul a povestii la Kumbh Mela.
Vazand cat de simplu s-au legat toate am avut incredere ca e pentru mine aceasta aventura si am emis biletele de avion. Planuiam acum o aventura intr-o lume total noua, total diferita si totodata incredibila. Nu degeaba acesta e motto-ul lor de promovare “Incredible India”.
Mai fusesem in India in 2015, am stat 10 zile intr-o scoala de astrologie, in New Delhi. Am interactionat cu oameni de foarte buna calitate, intelectuali, suntem in contact si acum. Mi-a ramas o amintire foarte frumoasa de atunci. Insa acum e cu totul altceva! Va fi inedit!
Ca orice agent de turism pasionat de locuri “altfel” am inceput cu o curiozitate flamanda sa citesc despre acest festival religios, cel mai mare pelerinaj al istoriei, ce dateaza din anii 500 inainte de Hristos.
Festivalul poarta numele de „Kumbh”, care inseamna oala sau vas in limba sanscrita, potrivit legendei, ”kumbh” era ulciorul care continea ”nectarul nemuririi” zeilor.
Originea festivalului provine din mitologie, legenda care descrie un razboi intre zei si demoni asupra detinerii elixirului vietii vesnice sau a „nectarului nemuririi”. Zeul Vishnu a castigat razboiul dar cumva a scapat cateva picaturi de nectar pe Pamant. Devotii cred ca nectarul a cazut la patru puncte diferite de pe raurile din India: Gangele din Haridwar, Shipra din Ujjain, Godavari din Nasik si la confluenta Gangelui, Yamuna si a miticului Saraswati din Allahabad. Deoarece zeii si demonii s-au luptat inainte si inapoi timp de douasprezece zile si douasprezece „zile” pentru zei echivaleaza cu 12 ani pentru oameni, Kumbh Mela este sarbatorita o data la 12 ani in fiecare din aceste patru locuri.
Exista diferite tipuri de kumbh: un ardh kumbh (sau jumatate de Kumbh – asa cum se sarbatoreste in 2019) kumbh care se tine la fiecare sase ani in doua locatii stabilite; un purna kumbh (plin) care se tine la Allahabad la fiecare 12 ani. Maha Kumbh Mela are loc o data la fiecare 144 de ani. Urmatoarea va fi in 2021, la Haridwar, langa Rishikesh, unde se asteapta peste 100 milioane de pelerini.
Noi am prins acolo marea baie din 4 februarie. Este considerata “the most auspicious bathing day”. Cunoscut sub numele de Mauni Amavasya, acesta este momentul in care Rishabh Dev, considerat primul intelept, si-a rupt juramantul de tacere si s-a imbaiat la „sangam”. Sangam este locul unde si noi am facut baie, la confluenta celor 3 rauri, Gange, Yamuna si Saraswat. Se spune ca facand baie aici ti se iarta toate pacatele si te eliberezi din ciclul renasterilor.
Aceasta poveste de viata din vacanta este cu mult mai mult decat un jurnal de calatorie. Este o lectie de viata pentru mine, fiecare moment petrecut printre indieni, saraci sau instariti, analfabeti sau scoliti, m-a invatat ca totul este Dumnezeu. Fara acordul divin nu putem fi ce visam, fara gratia lui ne putem zbate in gol, fara Dumnezeu suntem ca o barca in deriva. Cand credem ca noi avem liber arbitru si ca de noi depinde succesul in viata ne pacalim amarnic, liberul arbitru are de picior legat lantul scurt al karmei. Ce ti-e dat in frunte ti-e pus – zice un proverb romanesc. Aici, la Kumbh Mela, oamenii vin cu credinta ca isi pot depasi conditia, ca isi pot arde karma, ca isi pot spala pacatele si ca Maa Ganga, ca o mama plina de iubire si compasiune, ne va scapa pedeapsa reincarnarilor, ce aduc suferinta sufletului.
De ce Maa Ganga?
Maa inseamna mama, Ganga e numele sancrit al Gangelui. Mama Ganga este raul sfant, respectat de mii de ani. Legenda spune ca erau vremuri de grea seceta si Pamantul nu mai avea vegetatie, lumea si animalele erau in pericol de disparitie. Semizeii l-au implorat pe Shiva sa o trimita pe Ganga pe Pamant, sa hraneasca pasunile si padurile, viata sa revina la normal. Dar atunci Ganga intreaba: va putea Pamantul sa sustina puterea mea? Voluptatea raului era un pericol, putea sa inunde tot. Atunci Shiva, stapanul universului si zeu suprem, a hotarat ca Ganga va curge din parul sau. Si-a despletit cateva fire si Ganga a inceput sa curga lin din parul lui Shiva spre Pamant. Shiva i-a promis mamei Ganga atunci ca nici un gunoi nu o va putea impurifica. Fluxul acestui rau binecuvantat a readus la viata Pamantul si puritatea apei a ramas dovada sfinteniei.
Hai sa o luam pas cu pas, din Varanasi la Allahabad, pe Ganga si inapoi.
E interesant cum am ajuns la Kumbh Mela plangandu-ma de lipsa comfortului si cum am plecat multumind lui Dumnezeu pentru tot ce am. Am ajuns acolo ca un turist curios si am devenit tot mai atenta la tot ce e in jur. Ma uimea la fiecare pas credinta acelor oameni simpli, saraci cum le spunem noi, civilizatii europei. Pe chipul lor se citea o mare bogatie interioara, bogatia sufletului. Erau saraci pe afara dar ce frumusete stralucea inauntru!
Sambata 02.02.2019 Prima zi in Kumbh.
Dupa ce am vizitat Varanasi pentru 3 zile am rezervat un private taxi sa ne duca in Kumbh Mela, la Allahabad. Dupa vreo 4 ore pe drum ajungem la destinatie. O parcare uriasa in camp. Un camp nisipos, pentru ca ne aflam pe albia Gangelui, nori de praf. Cortul gurului nostru era in sector 11. Bine bine, dar cum ajungem acolo? Aveam valize mari, grele si eram obositi. Taxiului nu i se da voie sa continue drumul asa ca negociem cu un tuc-tuc sa ne duca la cort. Deodata eram ingrijorata ca orbecaiam sa gasim cortul. Foarte multa lume, de toate felurile, unii mai saraci ca altii, unii cu o bocceluta in spate, majoritatea desculti sau cu niste slapi de vai vai… multa politie peste tot, se dirija traficul si se legitima.
L-am sunat pe Guruji (ca asa ii voi numi de acum incolo pe cel ce ne-a gazduit) si i-am dat la telefon baiatul ce conducea tuc-tuc-ul. Ce pacat ca nu am poze de atunci! De panica am ascuns tot in borseta, pe care o tineam strans in brate. Intre mine si Petru erau cele 2 valize si 2 rucsaci, practic eu stateam jumatate pe bancheta, jumatate in afara tuc-tuc-ului, tinandu-ma strans de asa zisa usa 😊 acum ma amuz dar atunci parca intrasem intr-un film de suspans. Imi zic in mintea mea: cine m-a pus sa vin aici? Doamne ajuta sa nu ne ratacim ca aia e! Mai aveam 15% baterie la telefon. Unde sa incarci? Cum mai dam de Guruji? Soferul ia o curba gresit si ajungem in alt sector. Politia ne opreste si ne intoarce din drum. I-am zis ca ii platesc dublu, numai sa ne duca odata la locul nostru. Ce imi era 200 de rupii ce imi era 400? 400 de firfirei, cum le spun eu rupiilor… Ce ma deranja cel mai rau era zgomotul. Dupa 4 ore confortabile in taxi (SUV Toyota) acu na: toti claxonau, fiecare isi facea loc prin multime. Niste difuzoare uriase ma surzeau, era un vacarm fonic, cantece religioase, incantatii, cuvantari, anunturi, de la fiecare cort se auzea altceva. Fiecare guru in cortul lui facea ceva, canta ceva, totul adunandu-se in urechile mele ca un zgomot infernal. Era foarte tare si ma deranja mai mult faptul ca nu intelegeam nimic.
Tineam drumul principal ca nu ne permiteam nici o abatere in decor. Dupa aproximativ o ora ajungem in sector 11. Cautam cortul, il gasim. Iese Guruji cu un zambet cat toata fata: Welcome! Am rasuflat usurata si am zambit cu toata inima: Nice to meet you!
Din ce zicea Ana, acest Guruji trebuia sa fie un om bun. Insa ne-a intampinat un om extraordinar, de o pace si un zambet cum rar am mai vazut. Ne-a primit in cortul sau ca membrii ai familiei. Ne-a oferit paturi si s-a asigurat ca ne-am cazat corespunzator. Cortul era construit pe lung, avand camerele despartite de panza. In mijloc era camera lui de primite oaspeti, in dreapta camera lui privata, dormitorul sau practic. In stanga erau camerele oaspetilor, devotilor sai. Noi – ca oaspeti europeni – am primit camera cu baie proprie. Doar 3 erau asa, restul camerelor imparteau o toaleta in spatele cortului. Aveam paturi facute din lemn peste care o saltea subtire. Totul era facut din lemn si panza, tot ce vorbeam se auzea la vecini. Asa ca am invatat sa vorbim in soapta 😊. Ne desfacem bagajele si ne instalam. Eu si Ana dormim in 2 paturi de lemn lipite, iar Petru pe jos, pe o saltea. Era modest, dar luxury fata de ce aveau ceilalti …
Iesim ca sa vorbim pentru prima data cu Guruji, sa ne facem introducerea pe indelete. Era inconjurat de cativa devotees ce erau foarte veseli ca Guruji spunea o poveste haioasa. Imediat ne-am alaturat si noi, apoi si altii. Au inceput discutii mai profunde, pe tema „cum iti influenteaza evolutia prezenta unui Guru in viata ta”. Petru a primit acordul de a face poze din cand in cand. In poza de mai jos ma vedeti cum stau intr-o pozitie de curiozitate si totodata de incantare. Ascultam niste vorbe blande, intr-o engleza destul de buna.
Ma uitam la Guruji apoi ma uitam la acei devotees, care il ascultau cu asa pofta, se hraneau cu energia lui. Si eu incercam sa ma integrez in peisaj.
Trebuie sa recunosc un mare adevar: de mica am avut un Guru in mamaia mea, ce m-a crescut si m-a indrumat inca de la 2 ani, de la care fiecare cuvant spus cu dragoste m-a impulsionat sa invat, sa depasesc probleme, sa ma inteleg, sa …fiu om. Nu mi-a impus niciodata respectul, a venit de la sine. A plecat la cele vesnice la 90 de ani si pana in ultima clipa a tras de viata, pentru ca merita traita, chiar si in chinurile bolii! Fiecare durere fizica a ultimilor ani si fiecare suferinta pe patul mortii o vedea ca pe o ispasire a pacatelor si ca o poarta spre curatarea sufletului. De multe ori o citez, chiar si in cele mai banale cazuri (lucruri mici care de fapt, adunate, ne fac pe noi oameni mari) si realizez ca mi-a fost si imi va ramane cel mai iubit Guru. Dar poate cine stie? Imi va trimite poate chiar ea un alt Guru sa ii tina locul? Sa ma ajute sa mai cresc? Doamne ajuta!
Am ales sa ii spun Guruji acestui Swami Aghori ce ne gazduieste. De ce? Swami inseamna stapan, iar Guru inseamna maestru spiritual in limba sanscrita. „Ji”pus dupa Guru sau dupa Swami, gen Guruji sau Swamiji aduce apelarii acestuia o inalta forma de respect, ca si cum ai spune cuiva „Stimate Domnule Doctor Vasile” si nu doar „Nea Vasile”…
Ghor inseamna imposibil pe cand Aghor inseamna ca totul este posibil. Aghori = Shiva, toata puterea lui Dumnezeu este in mainile acestui Aghori, care detine puteri paranormale. Aghori este octava superioara a lui sadhu, iar in India mai sunt acum foarte putini Aghori autentici, care au practici secrete si foarte puternice.
Guruji are multe „perfectionari” printre care si multe cunostinte ayurveda. Ne spune ca din punct de vedere ayurvedic, “guru” arata o calitate subtila de “greu”, astfel sfaturile inspiratoare ale maestrului au “greutate” in ghidarea discipolilor spre evolutia spirituala.
Din ignoranta, necunoastere, naivitate, delasare, suntem predispusi la a avea o existenta seaca, fara un adevarat scop, ci doar sa trecem prin viata „ca gasca prin apa”.
Gurul apare la rascrucea unde te simti ratacit, ca sa te trezeasca un grad de intelegere superior, sa te intrebi „cine sunt Eu?” sa lucrezi cu tine, sa dai sens vietii pe Pamant, sa merite aceasta incarnare, ca sufletul tau sa evolueze. Gurul are misiunea de a da mai departe cunostintele sale, se implineste oferind, prin puterea exemplului personal. El te ajuta cu iubire, iti arata ceea ce esti, dar mai ales, ceea ce poti deveni. Gurul se vede responsabil pentru viata ta, este conexiunea ta cu Dumnezeu, (la fel cum e la crestini relatia dintre credincios si parintele duhovnic), te protejeaza de propriile ganduri malefice si de actiuni ce te-ar departa de la calea spirituala pe care tocmai pasesti.
Gurul iti arata calea, te insoteste, dar nu face pasul in locul tau. Adesea iti provoaca dificultati de parcurs, pentru ca, prin rezolvarea lor, sa inteleagi profunzimea fenomenului. Totodata Gurul te incurajeaza sa ai propriile trairi, cautari si intelegeri, niciodata nu te obliga. El te slefuieste interior si iti trezeste interesul pentru cunoastere, sa poti raspunde la provocarile vietii cu discernamant. Iti racordezi vibratia la cea a Gurului si i te incredintezi total. Doar avand incredere totala in Gurul tau, vei putea creste spiritual, acceptand sfaturile, observatiile si corecturile, cu sinceritate si deschidere. Chiar Guruji are acest raspuns la multe intrebari: „You surrender to me, you accept me, I teach you. You don’t surrender, way shoud I teach you?” E ca si cum ar spune: daca nu ai incredere totala in mine de ce „sa dau margaritare la porci?” Am adapat asta la ce spunea Iisus. Guruji e atent cu cat si in ce fel spune, pentru ca cei ce detin cunoasterea o respecta si o ofera doar celor ce o apreciaza cu adevarat, nu si celor ce au curiozitati banale, goale. Trebuie doar sa te lasi ghidat, pentru ca odata ce ai ajuns in grija lui stie cum „sa te creasca”. Din asta eu am perceput ca e ca si cum ar trebui sa uiti tot ceea „ce crezi ca stii” ca sa poti invata din nou „pe curat”.
Dupa aceste discutii, hrana pentru suflet, suntem invitati sa ne hranim si trupul. Asa ca suntem invitati sa servim pranzul. Pe jos!
Cu aceasta masa vine inca o lectie!
S-a intins un covor lung pe care toata lumea statea in sukasana, postura comoda, sau mai bine zis turceste. Papucii era lasati in spate, iar in fata aveam farfurii de unica folosinta, facute din frunze uscate. Asa da eco frendly 😊 de fapt era si necesar sa fie asa, ca mult gunoi se aduna de la milioane de oameni la un loc. Toti mananca cu mana. Eu gasesc o lingura in bagaj, venisem pregatita. Primim orez si dal (linte) era usor picanta, buna. Mancarea era intr-o galeata si ni se punea cate un polonic la fiecare. Daca mai voiai ti se mai dadea. Chapati tinea loc de paine. Chapati sunt turtele indiene ce se fac pe o plita incinsa sau pe o tabla, pe foc de lemne. Baiatul simpatic ce ne servea intreaba: more? More! Desigur, eu mereu mai voiam. Cum sa te saturi la micul dejun cu un polonic de linte? Dupa atata drum si oboseala chiar aveam nevoie sa ma hranesc. Foarte generos a avut grija sa primesc atat cat am vrut. Fiecare manca in liniste si impacat. M-am ridicat pt nu stiu ce, sa ii spun ceva cuiva, cand am revenit farfuria mea nu mai era acolo. Intreb de ce si mi se raspunde: pai nu ai terminat, de ai plecat? Nu, mai aveam de mancat, dar lasa. Raspunsul primit cu un zambet compasiv: cand mananci doar mananci, respecti mancarea. Pui in farfurie cat crezi ca poti manca, daca mai vrei iti mai pui, mananci tot cat ai pus. Dupa ce ai terminat te duci sa te speli pe maini si pe gura. Ei nu arunca resturi de mancare cum facem noi, pentru ca o respecta, ar fi o insulta adusa lui Dumenzeu sa arunci mancarea cu care Dumnezeu te-a binecuvantat. Mai ales cand altii nu o au… instant i-am dat dreptate si mi-am cerut scuze. Am invatat ceva esential! Sa apreciez mancarea, cea care ne da energie si ne tine in viata. Pana azi tin minte acel episod si de fiecare data cand ma pun la masa cantaresc din ochi daca pot manca tot cat mi-am pus. De multe ori fac risipa, dar de la intoarcerea din India am mai mult respect pentru ce mananc, cat si cum mananc.
Dupa pranz Guruji apare elegant, in portocaliu, dar altfel de panza, calcat si aranjat, purtand la gat salbe de rudrakshe imbracate in aur…
Rudrakshele sunt semintele arborelui Rudraksha (copacul lui Dumnezeu) si sunt considerate „lacrimile lui Shiva”. Se spune ca, odata, dupa o lunga perioada de meditatie yoghina, Shiva a deschis ochii si a varsat o lacrima, iar din aceasta s-a ivit primul copac de Rudraksha.
Din semintele sale provine intreaga evolutie a universului, aceste seminte sunt cea mai puternica manifestare a fortei cosmice.Textele sacre hinduse confirma ca nici un alt colier cunoscut in lume nu este asa de benefic, de bun augur si de folositor precum Rudraksha.
Rudraksha ajuta pe cel ce o poarta sa ajunga la sinele interior, depasind fricile, stresul, anxietatea si limitarile, devenind plin de virtuti. Asigura succesul, increderea in sine, controlul sanatatii, abundenta si fericirea. Asa cum cenusa de pe corpul sadhu-silor ne aminteste ca trupul este muritor, asa rudraksha ne aminteste ca sufletul e nemuritor. Purtand o rudraksha te poti vindeca natural, iti poti prelungi viata. Dar trebuie sa fie purtata cu credinta, sa crezi cu adevarat in miracole si mai ales in calitatile ei vindecatoare. Odata ce o porti ea devine partenera ta pe viata, iti echilibreaza energiile si te conecteaza cu divinul, de aceea nu se imprumuta niciodata altei persoane.
Acum inteleg de ce e asa elegant Guruji. Este invitat la o festivitate si ce cere sa il insotim. Desigur! Abia asteptam. Ne suim in masina si pornim. (are 3 jeep-uri in curte) Ajungem in alt sector, la un cort urias, de ceremonii. Foarte multi sadhu, toata lumea in portocaliu, cu barba si par lung, majoritatea batrani, inteleptii locului. Toti il asteptau pe Guruji, care a fost primit cu onorurile aferente. Toti se uitau la noi intrebator. Eram singurii albi din incapare. Guruji tine un discurs si conduce ceremonia. Noi stam cuminti si ascultam, fara a intelege mare lucru. La final se imparte „prasad” la toata lumea, primim si noi. Un fel de mancare de cartofi, picanta, dar delicioasa. Prasad este mancarea sau bautura ce mai intai este consacrata lui Dumnezeu si apoi impartita celor prezenti.
Participand la acest eveniment mi-am confirmat ca ne aflam in tabara celui mai respectat sadhu din toata Kumbh Mela, nu doar sadhu, chiar Aghori. Aveam un sentiment de siguranta, si totodata de bucurie, ca eram bine. „All sadhu people are my army, they all know my power” mi-a raspuns cand l-am intrebat (in masina la intoarcere) de ce i se inchinau toti.
Sadhu inseamna intelept, in limba sanscrita. Sadhu-sii renunta la lumea materiala si sacrifica totul de dragul adevarului. Traiesc prin paduri, prin pesteri sau cat mai izolat si sunt imbracati in cenusa. Crematoriile sunt locurile cele mai frecventate de acestia, au o legatura speciala cu moartea si cu mortii. Cenusa le aminteste ca acest corp este muritor, doar sufletul este vesnic.
Sunt peste 5 milioane de sadhu in India si sunt foarte respectati, atât pentru sfintenie, cât si pentru temutele lor blesteme. Unii oameni cred ca sadhu isi pot arde propria karma sau chiar si pe cea a celor din jur. Sadhu traiesc din donatii, desi nu sunt cersetori. Cersetori sunt acei „duplicates” cum le spune Guruji, falsii sadhu care isi pun o panza portocalie si cercesc pe unde pot, multi o fac din saracie, nu din chemare divina. Unii sadhu traiesc in pielea goala, imbracati doar cu cenusa! Doar cand e foarte frig mai pun o panza sau o patura.. parul este mereu lung, incalcit si plin de cenusa. Aceasta este o forma de adorare a lui Shiva, purtand o jata cat mai mare. Parul care nu a mai fost taiat de cel putin 10 ani, incalcit in suvite inguste sunt rasucite in jurul capului este purtat ca un turban inalt.
Cei mai multi sadhu poarta in jurul taliei o pânza de bumbac alba sau galbena (simbolurile puritatii si a abandonului fata de viata in lume) si un sal pe umeri. Niciodata un sadhu nu poarta pantaloni. Intâlnirea cu adevaratii „ratacitori” este precum o calatorie in preistorie, cand omul se afla in profunda comuniune cu Dumnezeu, fara haine, telefon si electricitate. Ascetul traiste in austeritate, facand tapasuri grele, asane, meditatie, post. Daca ne gandim doar la dormitul in natura iarna…
Un simbol al renuntarii la viata sexuala pentru sadhu-si este purtarea unui fel de „centura de castitate”. Chiar cand ieseam de la ceremonie am vazut in drum un batran ce avea un lant mare legat de brau, din care atarna o chestie de metal ce ii gazduia organele genitale. Am fost socata! Nu aveam cum sa ii fac poza atunci ca eram in mers, in masina, dar parca vad si acum acea imagine! Sigur avea macar 2 kg acea centura. O purta de multi ani cred, ca era cam ruginita… trecem printr-o mare aglomeratie de sadhu, turisti si pelerini indieni, ca sa iesim din nou la drumul principal, spre cort. Eram in mijlocului unui film, clar SF 😊
Ajungem la cort. Noapte buna! O prima zi atat de plina! Nu puteam sa adorm ca imi derulau imagini cu toti acei sadhu, cu mii de oameni peste tot, harmalaie, zgomot, praf, si totusi, atata armonie! Toti zambitori si prietenosi. Eram fascinata, ajunsesem in alta lume! Eram in mijlocul lor, al „salbaticilor”, noi in jeep si ei pe jos, imbracati in cenusa, slabi si urati, chiar infricosatori unii. Am remarcat ca au o privire foarte patrunzatoare, taioasa si puternica, de parca te scaneaza, esti mai gol in fata lor decat sunt ei in fata ta. Parca stiu cine esti si ce cauti acolo, si in felul lor, au o compasiune pentru noi, cei ce ii percepeam doar ca un spectacol viu. Cum sa adorm in mijlocul reprezentatiei?
La cat eram de obosita am adormit bustean, cu hanoracul pe mine, cu gluga in cap, cu castile pe urechi. Am niste casti faine pe care le folosesc in avion, pun o muzica buna si dau pe modul „noise control” sa ma feresc de vuietul de fundal. Acum am pus castile ca sa nu mai aud difuzoarele. Era un zgomot continuu de muzica, cantece devotionale si predici. Un amestec pe care inca nu il intelegeam.
Duminca 03.02.2019
De dimineata toata lumea e in curte. Fiecare devotee ajuta la prepararea mesei. Chapati se fac la foc de lemne, si toti ne cam afumam 😊 e fix ca la tiganii nostri din satra, sigur concetatenii nostri vin din India, nu ma poate convinge nimeni ca ar fi altfel. Portul, vorba, totul e identic.
Dupa micul micul dejun (dal si chapati) toti cei prezenti in tabara se aduna in jurul lui Guruji, pe jos. El sta pe un scaun de plastic in mijlocul lor, dar parca statea pe un mare jilt, avea o atitudine de lider, de zeu!
Nu dureaza mult si apar niste musafiri, oficialitati si alti sadhu, ofiteri de politie, medici…
Aflu ca acestia erau responsabili de ce se construise in Kumbh, 14 corturi ca spitale, peste 200 de medici adusi, peste 20.000 de politisti, care sa asigure controlul si securitatea multimii. Ce desfasurare de forte! Pe 32 de km patrati se intinde un oras temporar! S-a muncit luni intregi la constructia lui, ca apoi sa fie desfiintat, desfacut pe bucati.
Guruji este consilierul acestor oficialitati in vizita si presedintele sadhu-silor prezenti la Kumbh Mela. Discutia lor a durat peste 3 ore.
Vazand ca e ocupat am profitat sa iesim pe strazi „la shopping” daca se poate spune asa. Ne insoteste Deepa, o fata din tabara, parte din staff-ul lui. Aveam nevoie de un ghid, pentru traducere, dar mai ales pentru protectie, in cazul in care ne ratacim prin multime.
Plecam astfel la plimbare. Multa lume inca mai venea in Kumbh, fiecare cu bagajul aferent.
Voiam sa vad un templu mare pe langa care trecusem cand am ajuns in Kumbh. Pana la templu trecem pe langa multe tarabe, de fapt multe erau cearceafuri intinse pe jos, pe care fiecare vindea ce apuca, de la oja verde la polonice si oale, de la seminte de rudraksha contrafacute (din plastic) la haine si diverse alimente, mult zahar, dulciuri sub diverse forme. Un fel de iarmaroc.
Multi ne opreau sa faca un selfie cu noi. Un cuplu tanar, chiar dragut, m-a abordat. Sotul imi spune intr-o engleza buna, ca ar fi foarte onorat daca as face o poza cu sotia lui, care pana acum nu a mai vazut europeni. Am zambit la poza si am trecut mai departe. Asta insa a deschis si pofta altora de selfie. Stii cum e, sarac, sarac, dar sa nu ai tu smartphone?
Din poza in poza, ajungem la templu.
Este patrat, cu un acoperis piramidal, din lemn. Intrarea se face doar pe o parte. Trebuie sa te descalti departe de intrarea efectiva, dar la cata multime era acolo riscam sa raman fara adidasi… deci ne uitam de langa gard inauntru.
Erau 108 locuri de puja care mi-au atras atentia.
Deepa zice ca aici e locul unde 108 cupluri se casatoresc toate odata, la un anumit moment, de foarte bun augur, fara sa plateasca nimic, sau foarte putin. E o facilitate pentru cei saraci, care nu isi permit costurile unei nunti. Guvernul ofera fiecarui cuplu proaspat casatorit o suma de 20.000 Rupii, aproximativ 240 euro.
Aceasta nunta de grup poarta numele de Samuhik Vivah Ceremony sau Mass Wedding. Fiecare cuplu se aseaza in jurul unui foc, cu familia mirelui si familia miresei. Mirii trebuie sa fie adulti iar parintii trebuie sa fie de acord cu casatoria acestora.
Am pozat 2 cupluri care au venit sa multumeasca lui Dumnezeu, pentru ca s-au casatorit asa, la o nunta de grup, cu multi ani in urma, in Kumbh.
Iesim de la templu si continuam plimbarea. Ajungem la un alt templu, ne uitam de afara, plecam repede ca ne asurzea difuzorul.
Un grup de credinciosi imparteau niste carticele si cantau foarte frumos. Ne-au dat si noua o carticica, „Lose not your Heart”. Va prezint prima pagina. Am frunzarit-o atunci si mi-am dat seama ca se potrivea oricarei religii, oricarui om de bun simt, inspira sa fii bun, sa se uiti in tine si sa cresti, sa evoluezi tu, ca sa poti fi un exemplu pentru ceilalti prin ceea ce esti, nu prin ceea ce sustii ca esti. Mi-au placut acesti oameni simpli, dar buni.
Ne oprim la o taraba care vindea masala chai. Acesta este delicios, usor picant, dulce, sanatate curata. In lapte se fierb ceai negru, ghimbir, piper negru, cardamom, scortisoara, cuisoare si nucsoara. Va recomand sa va faceti acasa, sa testati. Se indulceste cu zahar, ei folosesc un „sugar cane” pure sugar. Le place foarte dulce. Ei fierb totul cam 7-8 minute apoi strecoara direct in pahar, ti-l da asa oparit. E fiebinte, picant, dulce si foarte bun, da energie si tine departe orice boala, datorita condimetelor fierbinti. Stiam de calitatea acestui ceai pentru ca bai bausem in India. Nu stiu cu ce mantra il descanta la fierbere dar nu ai cum sa nu ceri al doilea pahar, e foarte bun!!
Asteptand sa fie gata ceaiul am surprins un cuplu batran, care emana o iubire asa de frumoasa. Se vedea cum se iubesc, se citea pe fata lor armonia dintre ei, asa da! Mi-a fost jena sa le fac poza, nu cred ca i-a atins tehnologia, erau prea frumosi in simplitatea lor.
Bem ceaiul stand de vorba cu cativa sadhu. Unii rupeau putina engleza, ne intreaba de unde suntem, dau din cap cand spunem Romania, clar nici nu stiau unde e pe harta. Aa, nice, welcome to Kumbh!
In portocaliu, cu barba si cu Iphone, asa sunt acum sadhu-sii moderni 😊 Cum fiecare voia un selfie cu o blonda le-am propus sa facem o singura poza, cu totii. Au vrut, desigur! Numai ca s-au alaturat si alti curiosi in cadru… Eram obosita dupa somnul insotit de zgomotele difuzoarelor. Nu m-am machiat ca sa nu fac pe fitzoasa printre indienii saraci. Asa ca asta e adevarata mea fata 😊
Ana era cu ruj rosu, ochelari de soare, poseta mica pe mana, esarfa de matase, de ziceai ca defileaza pe Cat Walk, nu in praful de pe albia Gangelui…chiar ne-am amuzat pe tema asta, dar zice: pai ce sa fac daca eu nu am altfel de haine? Move on!
Cand ajungem inapoi la cort era deja tarziu. Se servea cina.
Dupa cina mergem la culcare pentru ca maine e ziua cea mare. E baia in Gange si ar trebui sa plecam la 04.00am.
Luni 04.02.2020
Ne trezim la 4 dimineata sa ne pregatim de plecare. E ziua cea mare, pe care o asteptam cu asa mare curiozitate si emotii. Ies in curte si vad ca sunt toti gata, dar relaxati. Era ceata si frig. Guruji purta un plover lung pana la glezne, negru. Fiecare avea pe umeri cate un sal, ceva. O parte dintre fete erau la sedinta foto de dinainte de baie.
Azi e Mauni Amavasya Festival (Somvati), cunoscuta ca Amrit Yoga day, o zi de foarte bun augur pentru cei ce fac baie in Gange, mai ales ca astazi este luni, ziua lui Shiva. Rishabh Dev, considerat primul intelept, si-a rupt juramantul de tacere si s-a imbaiat la „sangam” in aceasta zi. Tot in Sangam vom face si noi baie, in locul in care cele 3 rauri se intalnesc, acolo unde gratia Mamei Ganga se va revarsa si asupra noastra.
Pe mine nu m-a pregatit nimeni despre ce inseamna acest drum pana la locul baii. Aflu acum. Pentru ca eram in grupul lui Guruji aveam privilegiul de a face baie primii, dimineata, in locul unde fac baie oficialitatile, sadhu-sii, brahmanii. De aceea trebuia sa purtam portocaliu, o rochie portocalie, fara nimic pe dedesubt. Cum nu aveam asa ceva imediat Guruji gaseste o solutie, imi da o rochie portocalie, XXL, innotam in ea. Dar macar eram portocalie… imi zice sa o iau cu mine, ca mergem imbracati normal, cu masinile, pana la cortul unde il asteapta oficialitatile, de unde va incepe de fapt procesiunea. Spune sa stam foarte aproape de el si sa fim atenti, ca instant ne putem pierde in multime. Spune: iti pui rochia portocalie „when we go out of the vehicule”. Zis si facut. Numai ca noi am inteles cum am crezut noi, ca romanii, el a zis pe limba lui si noi am inteles pe limba noastra. Cand am ajuns cu jeep-urile la cortul unde toti importantii sadhu aveau intalnire am crezut ca am ajuns la locul baii si imediat am luat rochia portocalie, fara nimic altceva, fara papuci, si am coborat din masina, urmandu-l din aproape. Eu si Ana eram goale in rochii mari portocalii, pe cand prietenul nostru era imbracat in blugi, cu adidasi, nepregatit de baie, ca el voia sa faca poze celor ce faceau baie, nu sa intre el in apa. Intram in cort dupa Guruji, asistam la saluturile dintre sadhu, isi ofera ghirlande de flori, frumos. Eram norocosi ca eram invitatii lui, altfel nu aveam cum sa intram. Afara erau ofiteri care controlau ecusoanele. Noi aveam ecusoane de VIP, ca eram cu el.
Era frig, era 6 dimineata si vreo 3 grade afara. Ce nu stim noi e ca abia acum incepe frumusetea. Nu stiam ca urmeaza sa ne suim in carul de defilare pana la Gange. Iesim din cort si ne indreptam spre un tractor. Da, acest tractor era carul nostru de defilare. Era impodobit cu panze colorate, si era flancat de politie, asa zisa „garda de corp” a lui Guruji. Deci suntem in siguranta.
Cum sa urci in tractor cu rochita aia larga?
Radeau politistii de noi cum ne cocotam in remorca. Guruji se aseaza pe jiltul lui portocaliu cu blanita si noi, toate femeile eram in picioare, in jurul lui. Barbatii mergeau pe jos, in fata tractorului, inconjurati de politie, ofiterii lui Guruji.
Mai facem cateva poze pana vine randul sa intram in convoi. O fata imi imprumuta ploverul lei, ca a vazut cum zgribulesc. Ma intreaba de ce sunt dezbracata, ca mai avem de mers vreo 3 ore pana ajungem la Ganga. O alta fata mi-a imprumutat o patura portocalie. Vai de capul meu! Imi lasasem toate hainele in jeep, impreuna cu telefonul, pentru ca imi era teama sa nu il pierd in multime, din precautie ca nu stiam ce ma asteapta.
Mi-am zis: asta e Dana, sa te vad cum induri asta, tre sa faci si tu o penitenta ca sa meriti gratia mamei Ganga. De fapt asta era momentul adevarului gol golut: fara machiaj, fara haine, goala in fata lui Dumnezeu! Intr-o rochie larga si subtire, intr-o dimineata friguroasa. Unii aveau geci groase iar eu… Ce poate fi mai frumos? Hai la poza!
Pe capul tractorului s-a asezat un sadhu pe care Guruji l-a initiat acum vreo 30 de ani, care traieste in padure, vine doar la Kumbh Mela, si doar ca sa „pay respect to Guruji”. Acesta ii facuse cadou o patura zilele trecute sa aiba pentru noptile reci. S-a infasurat cu ea cat a stat cu noi dar la defilare era dezbracat din nou…
Se da semnalul, pornim in convoi spre Ganga. Nici cele mai elaborate cuvinte nu pot descrie ce era in sufletul meu. Deodata am intrat pe un camp deschis, unde veneau care de procesiune din toate partile, care mai de care mai colorate, mai impodobite. Politia dirija traficul si tinea deoparte pe cei ce voiau sa se bage in fata, fara ecuson, sau chiar cu ecusoane false. Multi „duplicates” voiam sa fie printre adevaratii sadhu.
Deodata avem in fata ochilor milioane de oameni, pe un câmp de câtiva kilometri, totul desfasurându-se intr-o stare de securitate, calm, pace si armonie. Politia era vigilenta si totul era foarte bine organizat. Gardurile de protectie erau facute din crengi de copaci, ca sa fie delimitat drumul carelor de defilare. Plutea in aer o atmosfera intr-adevar spirituala, incet incet se ridica si ceata, apareau zorii. Incredibil pentru niste europeni ca noi sa vada atâta dovada de bun simt si unitate la o multime impresionanta de oameni, pe care noi ii consideram in afara “civilizatiei”.
Pentru mine a fost o experienta coplesitoare sa fiu in tractorul acela, defiland printre oameni, foarte multi saraci, doar cu o traista pe umar. Tineri, copii, batrani, toti salutau plini de bucurie si ovationau spre noi… Nu intelegeam ce spun, mi se traduce ca il slavesc pe Shiva, strigand la unison „Har Har Mahadev”.
Mi se facea pielea de gaina de fiecare data, se simtea o forta deslantuita, o credinta nemarginita! Am beneficiat de energia uriasa pe care acestia o degajau admirativ si m-am simtit invaluita de o mare bucurie launtrica. Eram fascinata de daruirea lor, de cum adorau pe Dumnezeu, cu toata fiinta. Guruji le raspundea frumos celor de pe margine, zambind, trimitand binecuvantari. Era respectat ca manifestarea lui Shiva printre noi, rangul ii era evident prin toate podoabele de aur, cristale si rudrakshe cu care se impodobise.
Mai purta si inele de aur, de fildes, de jad, fiecare fiind primite de la Gurul sau, cu ocazia diferitelor initieri, unele primite cadou de la unii devotees, ca semn de apreciere pentru ajutorul oferit in anumite situatii. Tot ce purta a fost primit, nu a cumparat niciodata vreo bijuterie ca sa se dea mare, tot ce purta avea o energie legata de un eveniment cu incarcatura sufleteasca.
Cei ce ma cunosc stiu ca eu vorbesc mult. Acum eram muta! Muta de uimire! Ma uitam in jur si vedeam o alta planeta, cu totul alta civilizatie! Milioane de oameni se intindeau pe cat putea sa vad cu ochii. Linia orizontului era neagra de capete de oameni, iar si dupa ce se termina linia orizontului vazuta de mine din tractor, si dupa acea linie continua puhoiul de milioane de oameni ce se indreptau spre Gange. Ma intrebam in sinea mea: unde incap toti oamenii astia? Cum sa apuce toti sa faca baie azi?
Ana zgribulea de frig, se adreseaza lui Guruji: roaga Soarele sa iasa, ne e asa de frig! La care Guruji, zambind ii raspunde: in atatia ani de practica yoga nu ai invatat sa controlezi frigul? Touche! Apropo, ea este intructor de yoga de cativa ani 😊 Mai zi ceva, daca poti… nu dureaza cateva minute si apare Soarele, pe bune!
Eu eram amortita de frig, de uimire, de traire! Eram desculta, simteam raceala fierului din care era facuta remorca. Ma uitam in jur si imi ziceam in sinea mea: daca acum dispar nu sesizeaza nimeni. Suntem asa de multi! Nu ar deranja pe nimeni ca un om ar disparea. Nu conteaza pentru nimeni daca esti sau nu mai esti. Atunci am constientizat ca fiecare dintre noi conteaza doar pentru Dumnezeu, cel care ne-a creat si ne contabilizeaza cu iubire si compasiune. Ma gandeam ca daca acum as muri nu ar fi nici o problema. Ar plange mama o perioada, apoi totul s-ar derula ca de obicei. Nimeni nu ar fi afectat de disparitia mea, si de ce ar fi? Mi-am dat seama ca doar eu trebuie sa am grija de sufletul meu, ca daca nu o fac eu nu o va face nimeni pentru mine, nici un Guru nu va putea sa ma salveze fara sa imi doresc eu asta cu adevarat. Eram in carul de defilare a celui mai respectat Guru din Kumbh, cu toate beneficiile aferente, eram in lumea buna, dar stiam ca acestea sunt doar temporare, ca dupa acest episod va incepe de fapt munca mea, aceea de a ajunge la Dumnezeu prin tot ceea ce voi face efectiv. Am realizat ca nu ma voi intoarce acasa la acelasi nivel de ignoranta spirituala, ca sunt aici ca sa invat ca sunt doar un fir de nisip pe bancurile Gangelui. Oricand ma poate sufla vantul sau poate veni valul sa ma poate in josul raului. Dar! Sunt un fir de nisip, care impreuna cu alte milioane de fire de nisip, avem un tel comun: sa ne intalnim cu Dumnezeu in apa Sfanta a Gangelui. Singur esti nimic, la unison cu ceilalti la fel ca tine, esti puternic! Deodata m-am perceput diferit. Din firul de nisip ce putea sa dispara fara sa i se duca dorul am devenit firul de nisip ce putea sa faca diferenta, ingloband in sine toata energia grupului, rezonanta si vibratia unui grup imens cu o singura credinta! Dumnezeu! Am simtit cum imi iese inima din piept si la urmatorul strigat din multime am urlat si eu cu ei: „Har Har Mahadev!” mi-au dat lacrimile, aveam un nod in gat si un zambet inghetat. Fetele imi zambeau si am simtit ca „sunt de-a lor”. Momentul avea o incarcatura extraordinara. Era ca atunci cand spui ”Hristos a inviat!” cu mii de oameni odata in jurul unei biserici. Apoi acel „Adevarat a inviat” care te increteste cu totul… cand o spui cu tot sufletul. Nu mai era nici o granita intre religii, nu mai era crestin sau hindus, intre natii, europeni sau indieni, nu mai era nici o diferenta. Trairea era aceeasi pentru noi toti, pentru ca Dumnezeu e unic.
Am mers aproximativ 3 ore printre oameni, am strigat cu ei la unison, mi-a placut! Ce tare mi-a placut! A aparut soarele, mi-a trecut si frigul, eram incantata la maxim. Sa fi vrut sa platesc pentru o asa experienta sigur nu as fi gasit asta niciunde! A fost pura gratie divina! Sa ma aflu in acest loc unde oameni de toate felurile se aduna intr-o singura simtire. Din loc in loc am mai vazut albi, americani sau europeni, amestecati prin multime, probabil practicanti yoga sau turisti curiosi de spectacol. Asa venisem si eu, ca turist curios, dar in aceasta remorca de tractor am devenit pelerin. Ma indreptam spre Gange, voiam sa ma scufund in apa, odata cu toata lumea.
Incep sa se vada podurile peste care trebuie sa trecem. Mii de oameni pe jos, tractoare, politie, toti eram pe poduri. De pe pod vedeam locul de baie. Nu vedeam apa ci mii si mii de capete…
Ajungem la locul de parcare de unde sa mergem pe jos la apa. Abia aici ar fi trebuit sa imi schimb hainele, sa imbrac rochia pentru baie. Dar na, am invatat pe pielea mea 😊
Eu si fetele din remorca ne luam toate de mana, toate desculte. Asta pentru ca in acea mare imbulzeza iti poti pierde papucii, sau mai rau, sa te impiedici si sa cazi, riscand sa te pierzi de cei cu care ai venit. Alergam practic, impreuna, impinse de la spate de gloata, spre apa. Toate rugaciunile pe care mi le planuisem acum disparusera. Nu stiam ce sa o rog pe Maa Ganga. Stiam ca daca ma scufund de 3 ori si imi pun o dorinta Maa Ganga mi-o va indeplini. Avem zeci de dorinte pana sa ma dau jos din remorca. Acum eram ca un vas gol, pe care Maa Ganga sa-l umple cu gratia ei.
Mii de sadhu salbatici, goi, ne inconjurau. M-am speriat pentru un moment, unii erau ca niste zombi, cu priviri din alta lume.
Fetele ma trag de mana: hai mai repede, sa nu te pierdem, eram responsabilitatea lor 😊
Ana era deja putin mai in fata cu Guruji. Petru facea poze. Imi venea sa rad, de haosul de acolo, imi venea sa plang, ca nu stiu ce sa cer lui Dumnezeu, traiam o stare foarte intensa, minunata, indescriptibila. Ajungem la apa, practic suntem impinse de puhoi. Calcam peste niste saci de nisip care ar fi trebuit sa tina malul. Ma vad in apa pana la brau si incerc sa ma uit in stanga si in drepta sa vad de fapt care e cursul raului. Nu puteam sa vad nimic, era plin de oameni peste tot, nu puteai sa iti dai seama de unde incepe si unde se termina multimea. Deepa imi spune: „Dip now! We have to go back!”
Oh, my God! Am inchis ochii, m-am prins cu mana de nas si m-am cufundat. Am putut spune doar atat: Maa Ganga, ai grija de sufletul meu!
Am scos capul la suprafata pentru o secunda, m-am cufundat imediat de inca 2 ori si m-a tras Deepa dupa ea, ca sa nu ne ratacim. Nici nu stiam ce m-a lovit! Totul a fost ca intr-o bula atemporala. Cat eram sub apa am simtit ca Maa Ganga ma tine in brate, apa rece ca gheata ma spala de toate relele. Nu am putut gandi, am putut doar sa simt! Am simtit cum acel moment m-a adus mai aproape de Dumnezeu, prin rugaciunea simpla dar atat de sincera. Daca Dumnezeu are grija de sufletul meu, toate celelalte vin de la sine. Cand ai liniste in suflet poti realiza multe. Asta sper si eu sa pot face, sa realizez ceva cu viata mea. Doamne Ajuta!
Ne intoarcem la remorca. Fiecare se usuca, se schimba de haine, isi acopera parul. Eu cum nu aveam haine de schimb nu aveam nici o grija. Asa ca il rog pe Petru sa imi faca o poza, sa imortalizez momentul de dupa baia in Gange. Aveam rochia uda, imi simteam parul rece in cap, dar aveam asa o satisactie!!!
Ma intreba Guruji: „ Cum esti? Ti-a placut?”
Ce sa raspund? Eram asa de fericita ca nu mai aveam cuvinte. Nici nu i-am mai cerut sa facem o poza impreuna, cum aveam de gand. I-am raspuns ca asteptam momentul asta dintotdeauna, doar ca nu eram constienta de asta.
A zambit si a zis: deacum o sa vii mereu la Kumbh, stiu sigur asta.
Nu stiu ce stie el dar eu stiu ca a fost un moment magic. Si daca da Dumnezeu poate o sa ma mai duc. Acum sunt mai pregatita, stiu la ce sa ma astept.
Ajungem la baza unde lasasem jeepurile. Imi pun blugii si un tricou, adidasii. Oh Doamne, ce bine e sa ai haine! Plecam cu masinile spre cortul nostru, printre corturi si multimi de stateau pe jos (ca nu isi permiteau sa se cazeze la cort, sau nu mai era loc).
Era trecut de ora 14.00. Ni se pregatise deja pranzul asa ca luam masa si avem cu totii program de voie, odihna. Ziua se considera incheiata, cu asemenea eveniment.
Ma asez in pat si dau filmul inapoi. Imi notez intr-o agenda cateva trairi.
Marti 05.02.2020
Astazi avem o zi linistita. Stam in cortul nostru.
Ne adunam in jurul lui Guruji, dupa micul dejun.
Fiecare devotee pune intrebari si el ofera cu mare blandete raspunsuri. Se discuta despre puterea intentiei in orice actiune si da ca exemplu ce poate face o linie. Daca trasezi o linie pe mana nu se intampla nimic, daca trasezi o linie pe pamant trasezi un hotar, o granita, astfel importanta acesteia este uriasa. Asadar intentia pe care o avem da valoarea actului pe care il facem.
Cum decizi sa folosesti un obiect, o actiune, arata caracterul tau. Si asta e de la sine inteles, e o regula de bun simt, nu e nevoie de un Guru ca sa discerni raul de bine. Cand il ai pe Dumnezeu in tine stii ca intentiile tale nu pot fi rele, pentru ca natura ta si intreaga ta fiinta este orientata spre a face bine, spre a-l bucura pe Dumnezeu.
L-am intrebat daca e mai bine pentru noi sa fim vegetarieni, sa nu mai chinuim animalele. Zice: daca mananci carne si esti om bun e bine. Raspunde: Daca nu fumezi, nu bei alcool, este vegetarian, dar nu iti respecti sotia si esti rautacios cu cei din jur care mai e folosul? Poti manca orice, poti bea orice, cata vreme nu-ti faci rau, si sa ai un echilibru in actiuni. (parca vorbea mamaia prin gura lui) … zaharul nu ucide, ci cantitatea pe care o mananci. Abia atunci cand nu faci excese si cand nu te privezi de ce iti este necesar vei putea trai sanatos, atat trupeste cat si sufleteste. Nu trebuie sa fii vegetarian ca sa fii un om mai bun. Dar da, ajuta la o digestie mai usoara, la o meditatie mai usoara, asta doar daca iti vine sa faci asta natural. Daca iti impui si fortezi corpul, acesta va riposta la un moment dat prin boala, ca sa iti atraga atentia ca ceva e dezechilibrat.
Am o curiozitate si il intreb: „how did you know this is your way?” simteam nevoia sa imi explice de ce a ales o astfel de viata. De ce a stat ani prin paduri si crematorii, de ce acum conduce sute de sadhu? Imi raspunde: „I was chosen”. Ne povesteste ca atucni cand avea 5 ani Gurul sau l-a cerut de la parinti spre educare si initiere in a fi Aghori. Parintii lui au fost onorati sa isi inchine copilul lui Dumnezeu, si astfel Guruji a invatat zi de zi de la Gurul sau tot ce stie si ce acum da mai departe.
Ii spun: eu m-am nascut ortodoxa, m-am plimbat ca turist prin temple de prin Asia, imi place sa descopar si sa admir alte culturi si religii, dar de ce as crede in Shiva? Raspunsul vine simplu: God is only one!
Dupa pranz ne invita pe mine si pe Petru in cortul special cosntruit pentru puja, practica lui spirituala zilnica. Nu ne lasa sa pozam ritualul in sine, care are aspecte secrete, mudre si mantre, incantatii numai de el stiute. Particip cuminte. Admir 2 statui foarte frumoase, Shiva si Kali, zeitatile carora le consacra fiecare ritual. Ne povesteste in mare ce inseamna viata de Aghori cu austeritarile dar si cu implinirea sufleteasca. Stam cateva ore in acest cort, pana cand se pune masa de seara.
Dupa cina se incinge o petrecere in toata regula. Toata lumea din tabara incepe sa danseze. Fetele era zvelte si vesele, barbatii foarte activi, si chiar priceputi la dans. Fix ca intr-o satra de tigani, se distrau de minune. Am intrat si noi in joc, desigur. Eu mai stangace la dans, am aplaudat pe cele care erau artiste de-a dreptul. De aici nu am poze, pentru ca Guruji ne-a interzis sa „exploatam” talentul local 😊
Pe la 22.00 se da stingerea. Noapte buna.
Miercuri 06.02.2020
Astazi e ultima noastra zi in Kumbh.
Mai iesim odata pe strazi, ne insotete un baiat din tabara, sa mai cumparam diverse suveniruri pentru prietenii de acasa. Mai bem un masala chai la tabara cunoscuta, mai zambim frumos la poze, ca nu am scapat de cei ce voiau selfi cu noi 😊
La intoarcerea spre cort ne opreste un batran, sa ne ofere un ceai. Era asa de batran! Cred ca avea peste 100 de ani, sau cel putin asa parea. Era foarte foarte slab si era imbracat foarte saracacios. Purta niste ochelari vechi, murdari, cu lentila groasa. Abia mergea dar zambea. Ii spune baiatului nostru ca este onorat ca noi albii, ii vizitam tara, si ca semn de ospitalitate ne invita la un ceai. Voia sa ne ofere un ceai cand sigur nici pentru el nu isi permitea unul. Chipul sau emana o generozitate de neinteles. Cum sa dai cand nici nu ai? Uite ca se poate! Noi avem si nu dam. El voia sa dea, de unde nici nu avea. Avea insa o bunatate si o blandete, o seninatate pe chipul zbarcit de vreme… mi-a inspirat un mare respect. Baiatul i-a multumit frumos pentru gest, noi l-am imbratisat, a inteles ca apreciem, dar trebuie sa ne intoarcem la Gurul nostru. Ce mai poti spune?
La intoarcere Guruji ne invita in camera de primire oaspeti. Avea sa ne ofere la fiecare cate un cadou. Pe mana stanga ne pune o bratara rosie (ce reprezinta puterea feminina Parvati) iar pe mana drepata ne pune o bratara neagra (simbolul noptii, Shiva). Asta noua fetelor. Petru primeste bratara portocalie. Femeile nu au voie sa poarte bratara portocalie.
Ne mai da cate o mala (sigar de margele) de rudraksha pe care sa o purtam cand facem puja (rugaciunea catre Shiva).
Pentru mine cel mai important cadou a fost o samanta de rudraksha in care a suflat o mantra. Mi-a spus ca e o mantra speciala, care ma va proteja mereu, daca port rudraksha la gat. I-a pus un snur negru si mi-a daruit-o zambind: God bless you! Imediat am pus rudraksha la gat si am multumit cu recunostinta. Si acum o port, a devenit parte din mine, cum as mai putea sa o mai dau jos?
Au urmat apoi discutii despre ce ma presa pe mine, chestii personale ce nu am vrut sa le discut de fata cu toti ceilalti devotees, a avut raspunsuri foarte pertinente si de mare ajutor. Mi-a deschis ochii la anumite aspecte unde nu vedeam clar solutii, mi-a inteles zbuciumul si m-a ascultat cu mare atentie, m-a sfatuit cu blandete dar cu fermitate, mi-a insuflat o mare incredere. Desi venit din salbaticie, avea solutii practice si adaptate vremurilor atat de dinamice pe care le traim acum. Foarte deschis la minte si modern in gandire, m-a surprins, pentru ca aveam asteptari gresite. Aplica principii vechi la vremuri noi, pentru ca totul e ciclic, tot ce traim noi acum s-a mai intamplat, doar ca altfel.
M-a rugat sa invat rabdarea, ca odata cu ea vine si intelepciunea. Da, de rabdare am nevoie ca de aer. De felul meu vreau totul, dar daca se poate, vreau acum! Sunt foarte activa si implicata, vreau rezultate imediate, sunt foarte exigenta cu mine si ma judec aspru cand ceva nu iese cum vreau eu. Dar poate nu e timpul lui? Toate se intampla la timpul lor, ai rabdare si tot binele va veni spre tine. Da, bine, dar cand? Cu un zambet ma dezarmeaza, dar ma asigura: „Slowly Slowly, you’ll be good. Trust me! I know!” Ce mai pot spune? Nu-mi ramane decat sa il cred si sa il las pe Dumnezeu sa aiba grija de sufletul meu.
Se incheie seara in jurul focului la povesti. Deja ne cunosteam bine cu membrii taberei si ne schimbam numere de telefon, id-uri de FB, eram prieteni.
Noaptea pe la 01.00 vine taxiul sa ne duca la aeroportul din Varanasi, pentru zborul spre Delhi, apoi spre Bucuresti.
Ne luam la revedere de la Guruji, care ne mai face odata invitatia de a reveni in India, ca ne asteapta la ashramul sau, ca membri ai familiei.
Urcam in taxi si pornim. Ma uitam in urma la acel cort care mi-a fost „acasa” pentru cateva zile, deja ma cuprindea un dor, asa de fain era sentimentul… am dormit in masina pana la Varanasi, vreo 4 ore.
Facem check-inul, asteptam sa ne imbarcam, bem o cafea! Prima cafea dupa atatea zile, ce buna e! Zborul Varanasi – Delhi este operat de Vistara. Imi place, desi zborul e scurt cateringul a fost bun, servicii ok. Recomand!
Avand destul timp in aeroportul din Delhi am intrat intr-o librarie. Am cumparat 2 carti. „Siddartha – an indian tale” am citit-o in avion spre Bucuresti. „The way of the Sufi” de Osho, am citit-o la cateva zile dupa ce am ajuns acasa. Mi-am facut un masala chai in cana de cupru cumparata din aeroportul din Delhi, m-am asezat pe canapea, am deschis cartea si eram iar in India. Bune carti, va invit la lectura.
Cu aceasta sarbatoare mai adaugam o fila cu amintiri in jurnalul de calatorii.
Am mai scris o poveste de viata, din vacanta.
Va invit sa experimentati si voi India si sa vedeti totul prin filtrul propriu.
Pentru mine, in India, cea mai intensa traire a fost sa ma scufund in Ganga.
Minunea a facut ca totul sa dureze o secunda si parca o eternitate.
Enjoy Touring va aduce bucurie cu fiecare calatorie.
Si asta nu se poate suprinde in nici o fotografie.
Am zis povestea noastra…
Povestea voastra cand incepe?
Va astept cu drag sa o planuim impreuna.
Hai cu noi!
Let’s enjoy!
A title
Image Box text
Daniela Berbece
Fondator Enjoy Touring
+40741559352
daniela@enjoytouring.ro