Tată Ceresc,
Ție îți vorbesc!
Acesta este cel de al optulea an în care particip la evenimentul spiritual de Hiatus.
De fiecare dată îmi puneam o dorință, să simt și eu ceva…
Mă tot uitam în jur la oameni care plângeau, suspinau sau zâmbeau… Iar eu nu simțeam nimic, doar înțepeneam de picioare și îmi spuneam că eu nu simt, că eu sunt omul de tinichea, că de mine nu se prinde nici o stare, ca atunci când încerc să fac laya yoga și nu aud nici un sunet…
Anul acesta mi-am planuit să ajung la Costinești, să fiu fizic în spirală, să țin de mână oameni și să simt măcar prin mâinile lor energie, vie.
Am ajuns pe teren și după câteva discuții amicale cu unii colegi am intrat in șirul cu femei rac. Ajung in față, având în stânga un barbat rac (cam absent) iar in dreapta pe nimeni… Zic în sinea mea: trimite Doamne un leu frumos!
Cere și ți se va da! Oh, da!
Deodată apare un tânăr frumos. El: Bună! Eu:Bună!
Zâmbesc și ne luăm de mână, șirul se formează și ne ocupăm locurile în spirală. Apoi fiecare își vizitează prietenii, până suntem anuntați că incepem.
Pentru că urmau 5h de meditație mi-am pus hanoracul, am tras gluga și am anunțat colegii din stânga și din drepta că eu voi sta pe scaunul de pescar, că am genunchiul operat și e necesar să îl menajez. Atunci îl intreb pe tânărul leu: Cum te cheama? Robert! Daniela! Ne zâmbim scurt și ne interiorizăm.
Începe muzica, nu îmi găsesc locul, terenul era denivelat și îmi cautam poziția. Mă asez pe scaun, ținând de mână cei 2 colegi.
Nu trec 10 minute, aveam ochii închisi, simt cu o intensitate minunată muzica. Deschid ochii, mă uit spre cer, stele! Era un cer așa senin și stelele m-au făcut să mă ridic instant de pe scaun!
Priveam la cer și studiam forma stelelor. Mă așezasem cu fata spre apus, când incă era soare. Acum vedeam 3 stele formand un triunghi iar la stânga lor alte 3 stele ce aveau o stea drept coadă, parcă formau un zmeu…
Doamne, știu că am steaua mea, ajută-mă să ajung la ea!
Mi-a venit in minte melodia Laurei Stoica, ce spunea ca nu a atins nici o stea… Și cumva eram convinsă ca eu voi ajunge la steaua mea… dar care e ea? Doamne, care e steaua mea?
Cred Doamne în steaua mea,
Oricât de ocultată ar fi ea,
Stiu Doamne că-mi vei arăta
Calea spre menirea mea.
Muzica devenea tot ma intensă și parcă toată ființa mea cerea, cerea sa fie ghidată spre acea stea. Avem privirea țintită pe cer, fotografiam în minte poziția stelelor și mă rugam..
Doamne, ajută-mă să fiu pe drumul meu, să fiu releu curat al tău, al Bunului Dumnezeu!
Muzica devenea mai intensă, rugăciunea mea se propaga, simțeam cum din toți porii urlu: Doamne Ajuta-mă! Mă încâlzizem foarte tare și mi-am dat gluga jos. Era așa de cald! Nu bătea vântul, era o vreme superbă, numai bună să trimit ruga spre Cer.
Respiram profund și voiam sa revin la o stare de calm. Muzica se schimbă, parcă să îmi dea un respiro..
Simt că piciorul meu vrea să schimbe poziția, să mă asez mai bine. Mă îndrept, cu tălpile usor depărtate, cam în dreptul umerilor, și mă proptesc bine in Pământ. Leul din dreapta mea era desculț. Cum îmi cautam locul l-am privit pentru o secundă, zâmbea cu ochii inchiși, cu chipul orientat spre cer. Zic in sinea mea: ce fain, uite ce frumos simte el meditația!
Colegul rac din stanga mea era inert, din mână lui nu venea nici o energie, ba chiar trebuia să îl tin eu mai strâns, ca nu cumva să îi scap mâna. Pe leu îl simțeam frumos, era prezent și activ în meditație.
Voiam să simt! Oare din stânga vine energia ca să o pot canaliza spre dreapta? Dar cât să mai astept? că omul din stânga nu emana nimic… Mă uit la cer, inspir, inchid ochii și îndrept privirea în pământ.
Mă ancorez aici si acum în Realitatea Ta Dumnezeiască Doamne, și cred cu tărie ca pot fi releu curat de transmitere a Gratiei Tale.
M-am ancorat cu picioarele in Mama Pamant, am văzut deodată în fața mea cum câmpul pe care eram în spirală devenise uriaș, eram eu însămi un stâlp de electricitate, de înaltă tensiune, ce vibra, bzz, bzz…
Întregul trup a inceput să îmi tremure, muzica avea o intensitate maximă, tempoul și ritmul parcă erau la unison cu toată electricitatea pe care simțeam că o absorb prin picioare și o dau mai departe prin mâna dreaptă acelui tânăr leu ce mă ținea de mână. Parcă era un fragment din Atributul Salvării Dumnezeiești, fiecare acord mă pătrundea… Apoi am recunoscut Atributul Entuziasmului… Oh, cu ce ritm si cu ce intensitate, câți volți mă traversau!
Aveam picioarele atât de puternic infipte în Pământ, că mă vedeam ca pe un soclu de beton, înalțat doar câțiva centrimetri de la pământ, aveam efectiv picioarele cimentate în sol, mă încărca Mama Pământ…
Era o energie colosală, creștea, mă traversa, apoi trecea spre leul ce mă tinea strâns de mână. El a simțit să mă susțină, era foarte conectat și răspundea energiei … leu, semn de foc, cum sa nu fie receptiv la acea undă atât de intensă?
Au fost momente de INTENSITATE nemaitrăită până acum în meditatie. Cu viziuni, cu simțiri, cu multe lacrimi, simțeam cum deja mi-au ajuns lacrimile pe gat, în sân, si tot mai izvorau… Vibram și mă rugam!
Doamne, fă-mă releu curat de transmitere a Gratiei Tale. Nu stiu cum Doamne, dar te implor, ajută-mă sa fac doar Voia Ta!
Și plângeam…și vibram… nici nu mă puteam clătina, că picioarele mele erau deja de oțel! Din omul de tinichea devenisem acum o retea vibratorie!
Vedeam (cu ochii inchiși) cum eu, ca stâlp de înaltă tensiune, am multe ramuri din care pornesc fire ce ce conecteaza cu alte sute de stâlpi și emană lumină!
Simțeam cum prin mâna dreapta cineva primeste ce eu am de oferit. Ce mare bucurie! Să am un receptor, să fie acolo cineva care să vrea să primească ce am eu de oferit! E un sentiment de implinire, de parcă doar așa îmi pot împlini menirea!
Când am conștientizat ca din stânga nu vine nimic și că în drepta ar trebui să ajungă ceva, am simțit că eu trebuie să fac ceva, nu să aștept sa fiu recpetor. Atunci m-am ancorat la Realitatea Dumnezeiască cerându-i să mă hrănească, să simt că pot ajunge la steaua mea.
Și uite! Ancorandu-mă în Pamânt, la Realitatea Divină, m-am racordat de fapt la o putere colosală, pe care am primit-o cu sete și care apoi m-a facut să exclam pe dinăuntru: Fă-mă canal curat de transmitere a Gratiei Tale, Doamne!
Câmpul era plin de relee, un network de fire și zumzet. Toate acele fire într-o rețea perfectă, zbârnâiau îmi intensificau trăirea, până am realizat că îl strâng prea tare de mână pe tânărul leu.
O muzica suavă de pian mi-a mai calmat zumzetul… însă eu eram ca o andrea pe care o ții de un capăt și îi dai un bobârnac la celalalt.. și până să revină la poziția inițială, zbârnâie…
Mă mai calmează muzica de pian. Tânărul leu mă asigură că e acolo, prin felul în care îmi răspundea la strângerile de mână, eram într-un sincron perfect, era ca o prelungirea a mea, mă simțea!
Ce senzație minunată!
Deodată îmi vine un gând: vai, e muzica prea lentă, dacă se termină spirala? oh, nu, eu mai vreau să simt! Eu doar așa pot să simt, INTENS!
Doar așa îl pot simți pe Dumnezeu, intens și fără margini, acele relee de curent erau pe câmp foarte multe, până la linia orizontului și dincolo de ea…
Cumva muzica mă aduce înapoi, deschid ochii și mă uit la picioare. Eram pe Pamant, inapoi în realitatea fizică. Racul din stânga (care nici macar nu s-a prezentat) stătea de mult pe scaun, acum sesizez că mă doare mâna stanga, de la poziția in care îl țineam de mână.
In dreapta, leul era interiorizat. Îi simțeam respirația profundă și am dedus că ar fi bine să inchei și eu la fel, cu respirații de constientizare…
Respir și Îți multumesc!
Crezând în tine, Tată Ceresc,
Astăzi am văzut că pot
Să simt intens, aproape tot!
Muzica se incheie, suntem rugați să revenim ușor…
Aveam un zâmbet plin de pace. Oare de ce nu am facut o poză cu acel moment? Poate pentru ca acea amintire e doar pentru sufletul meu, eu cu Dumnezeu?
Incă îl tineam de mană pe minunatul leu, ce m-a ajutat să devin releu. Ne zâmbim și ne imbratișăm. Ne mulțumim și ne trezim…
Mă așez pe scaun ca picănd din cer, nu îmi simțeam picioarele. Îi zâmbeam lui Robert și îi multumeam lui Dumnezeu că mi l-a trimis, că fără el nu aș fi avut această frumoasă trăire.
Evenimentul se incheie, fiecare pleacă în drumul lui…
DA, știu, acum si mereu, drumul meu e doar către Dumnezeu!
Daniela SPIRĂ
nume de cod 🙂
Costinești, 27 august 2023