VARANASI intre viata si moarte
Ca orice agent de turism pasionat de locuri inedite am simtit o curiozitate pofticioasa de a vedea cu ochii mei Varanasi.
De la clientii pe care i-am avut in India aveam feedback-uri foarte diferite. Unii au venit incantati, unii nu ar mai calca niciodata acolo, socati de mizerie si moarte. Ei, pentru mine tocmai ideea de moarte ma atrage in aCest loc, atat de controversat.
Cultul mortii este foarte viu aici.
Aceasta poveste de viata din vacanta este cu mult mai mult decat un jurnal de calatorie.
Este o lectie foarte importanta pentru mine, despre viata si moarte, iar fiecare moment petrecut pe ghat-uri m-a invatat ca totul este nu despre noi, ci despre Dumnezeu.
Vreau sa vad ritualurile de incinerare a mortilor, vreau sa inteleg cum e vazuta moartea in India. Ma intriga acest subiect. Am o strangere de inima dar o curiozitate si mai mare.
E surprinzator cum am ajuns la Varanasi ca un turist in cautare de ceva nou, dar in timpul sederii aici m-am transformat intr-un pelerin, atent la tot ce e in jur. Mai ales la moarte!
Aici, la Varanasi, oamenii vin cu credinta ca isi pot depasi conditia, ca isi pot arde karma facand o baie in Gange, ca isi pot spala pacatele si ca Maa Ganga, ca o mama plina de iubire si compasiune, ii va scapa pedeapsa reincarnarilor, ce aduc suferinta sufletului.
Te invit sa descarci povestea in PDF:
Povestea noastra in Varanasi
Prezint facute de mine, oameni si trairi, frumoase amintiri!
Cum a venit ideea acestei vacante?
Petru, fotograf profesionist, voia sa mearga in India cand si eu planuiam asta, pentru a ajunge la Kumbh Mela. M-a intrebat daca vreau sa calatorim impreuna. Ne-am intalnit si am decis ca ar fi minunat sa ma bucur de experientele pe care le mai avusese in India, unde a trait cativa ani, lucrand pentru o revista de fotografie. Am emis biletele de avion in asa fel incat sa avem 3 zile in Varanasi inainte de a ajunge la Kumbh Mela.
Petru mai vizitase Varanasi si m-am bazat ca voi avea un ghid bun, intr-un om de incredere. Planuiam acum o aventura intr-o lume total noua, total diferita si totodata incredibila. Nu degeaba acesta e motto-ul lor de promovare “Incredible India”.
Ca orice agent de turism pasionat de locuri inedite am simtit o curiozitate pofticioasa de a vedea cu ochii mei Varanasi. De la clientii pe care i-am avut in India aveam feedback-uri diferite. Unii au venit incantati, unii nu ar mai calca niciodata acolo, socati de mizerie si moarte. Ei, pentru mine tocmai ideea de moarte ma atrage in aest loc, atat de controversat.
Cultul mortii este foarte viu aici.
Aceasta poveste de viata din vacanta este cu mult mai mult decat un jurnal de calatorie. Este o lectie foarte importanta pentru mine, despre viata si moarte, iar fiecare moment petrecut pe ghaturi m-a invatat ca totul este nu despre noi, ci despre Dumnezeu.
Trebuie sa recunosc un mare adevar, si o mare frica de-a mea: de copila imi era frica de morti, de moarte. Desi, culmea, am crescut la 2 case de cimitir.
De unde frica de morti si moarte la un copil? Va povestesc aici realitatea din viata mea.
Cand aveam vreo 8 ani l-au dezgropat pe bunicu, ca mamaia respecta toate traditiile ortodoxe. Vazand acel cadavru uscat si negru m-a socat pe termen lung. Apoi anul urmatorul am mers la inmormantarea verisorului de 28 ani care a cazut de la etaj incercand sa repare ceva. A fost o jale cumplita in familie, ca lasa in urma sotia si fiul de 2 ani. Acum fiul e si el tata, ii seamana mult, e om bun. Vazand un om tanar in sicriu, toate rudele bocind si toata acea atmosfera de jelanie m-a facut sa imi fie frica de morti, de moarte.
De atunci nu am mai fost la nici o inmormantare. Imi ceream scuze, trimiteam o coroana si gata.. Dumnezeu sa ii ierte, dar viii cu viii si mortii cu mortii.
Chiar la inmormantarea unchiului meu, in 2015, cand deja eram matura, am avut un moment foarte dificil. Mamaia isi ingropa fiul de 52 de ani cand ea avea 87 de ani si il intreba pe Dumnezeu de ce nu a murit ea in locul fiului. De ce? fiecare, cu cate zile are. Bocea cu atata durere ca ma temeam sa nu moara de inima rea. Plangeam si eu de plansul ei. Am fost acolo pentru ea dar nu am intrat sa il vad pe unchiul meu in sicriu. Preferam sa mi-l amintesc la un pahar de vorba, ca era foarte glumet.
Uite asa ma gandeam ce voi face vand va muri mamaia mea, cum voi putea eu sa suport aceasta pierdere definitiva? Cum s-o vad pe masa? Gandul ca mamaia intr-o zi va muri ma ingrozea!
Cu o zi inainte ca mamaia sa paraseasca planul fizic a fost inmormantat un prieten, care la 32 de ani a avut un cumplit accident de masina. Dupa o coma de o saptamana, a decedat. In acea saptamana am bocit cat pentru toti mortii din viata mea. Imi zeceam atunci: uite ce paradox, mamaia se chinuie sa moara iar Laurentiu se chinuie sa traiasca. Fiecare era in agonia mortii, dar totusi in viata! Saptamana aia nu am fost buna de nimic. Boceam si ma rugam.
Ma rugam sa inteleg DE CE? De ce il ia Dumenezeu pe acest tanar vesel si bun? De ce lasa o batrana sa se chinuie atat de mult si nu ii curma suferinta odata?
Din ignoranta, necunoastere, naivitate, delasare, suntem predispusi la a avea o existenta seaca, fara un adevarat scop, ci doar trecem prin viata „ca gasca prin apa”. Vine insa un moment cand ii ceri lui Dumnezeu sa-ti dea sens vietii pe Pamant, ca daca mori maine sa nu fi trait in zadar. Asta ii ceream eu acum.
Mi se uscase rezervorul de lacrimi si odata cu inmormantarea acestui baiat, am inteles ca intotdeauna se face voia Domnului. Am inteles ca si moartea face parte din viata. A doua zi mamaia pleaca la ingeri.. Parca erau deschise portile Raiului pentru oamenii buni.
O inmormantam de Florii, in aceeasi groapa in care acum 30 de ani a inceput frica mea de moarte. Bunicu era acum intr-un sac la picioarele ei, s-au reunit, dupa o viata impreuna si 7 copii. Curcubeul care a iesit pe cer in acea zi m-a convins ca mamaia a ajuns intre ingeri. Dumnezeu s-o odihneasca!
Priveam acum detasata moartea, pentru ca noi nu suntem corpul. Suntem spiritul din corp. Acest corp se usuca si piere dar sufletul nu poate pieri. Spiritul din mamaia mea va trai mereu pentru mine, pentru ca ceea ce sunt azi sunt datorita ei, cea care m-a crescut. Mi-a insuflat o putere si o credinta, ce greu pot fi uitate.
Asa am vindecat frica de moarte. Acum pot merge la Varanasi. Vreau sa vad ritualurile de incinerare a mortilor, vreau sa inteleg cum e vazuta moartea in India. Ma intriga acest subiect. Am o strangere de inima dar o curiozitate si mai mare.
Banaras este numele vechi al Varanasi, capitala spirituala a Indiei. Se pune ca acest oras e mai vechi decat orice legenda in care e pomenit.
E surprinzator cum am ajuns la Varanasi ca un turist in cautare de ceva nou, dar in timpul sederii aici m-am transformat intr-un pelerin, atent la tot ce e in jur. Mai ales la moarte!
Aici, la Varanasi, oamenii vin cu credinta ca isi pot depasi conditia, ca isi pot arde karma facand o baie in Gange, ca isi pot spala pacatele si ca Maa Ganga, ca o mama plina de iubire si compasiune, ii va scapa pedeapsa reincarnarilor, ce aduc suferinta sufletului.
Prima zi in Varanasi.
Hai sa o luam pas cu pas, de acasa pana pe ghaturile Gangelui si inapoi.
Am avut un zbor linistit spre Delhi. Vegetarian meal si un film indian … “Made in India” e povestea unei familii sarace care munceste foarte mult sa isi indeplinesca un vis, si reuseste. Ce face iubirea, ambitia si credinta din om! Fain film, va invit sa il vizionati.
In Delhi asteptam sa ne imbarcam spre Varanasi. Mi-am facut un obicei ca mereu cand sunt prin aeroporturile lumii sa intru la MAC si sa imi iau un ruj. A fost mai scump decat in Kuala Lumpur…
Zburam cu Jet Airways. Servicii bune la bord, catering ok, peste asteptari.
Aterizam si ne indreptam spre ghiseul AirTel, sa ne luam SIM-uri de India. Cartela costa 800 rupii (~50 lei) si are minute doar in India, nu poti suna international, dar pe noi ne interesa doar sa avem net. Cartela devine activa abia la cateva ore dupa ce o pui in telefon.
Din Varanasi Airport aveam rezervat un private taxi sa ne duca la cazare, pe ghaturi. Nu voiam sa stam la un hotel, pentru ca Petru zicea ca adevarata experienta e pe ghaturi. Daca vrei sa simti India tre sa fii printre indieni.
Asa ca am rezervat o camera la Marigold Guest House, in mijlocul actiunii. Mi s-a parut curat din ce vedeam pe net dar criteriul nr. 1 a fost locatia, ca sa putem merge pe jos spre oriunde, sa fim in buricul targului.
Peripetia a fost sa ajungem la cazare. Cred ca soferul a vrut sa faca un bacsis in plus dar nu a gandit prea bine momentul. Ne-a lasat cu masina pe o parte a ghaturilor (treptele de leaga orasul cu rau) de unde trebuia sa ne caram bagajele la cazare. Doar ca de aici trebuia sa luam o barca sa ne duca la ghatul central, de unde sa urcam cateva zeci se scari cu valizele pana sa ajungem la cazare.
Cum am coborat din masina si am luat-o spre apa. Vad ca in dreapta se ardeau 2 cadavre. Soferul se grabea, eu voiam sa fac poze. Pai cum nu? Nu vezi asa ceva oricand. Pt el era ceva normal, pentru mine era inedit. Cei ce pazeau focurile imi atrag atentia ca nu am voie sa fac poze, ca e un moment sacru, intre om si Dumnezeu, ca arderea unui trup trebuie respectata. Inteleg si ma retrag.
Ne luam valizele si urcam in barca.
Vaslim cateva minute si ajungem pe Dashashwamedh Ghat, ghatul principal din Varanasi. Ei aici incepe distractia. Suntem la nivelul 0 si de aici avem de urcat zeci de scari sa ajungem in OLD TOWN, la cazare. Ii spun soferului ca nu putem noi sa caram bagajele pana sus, pe scari asa abrupte. Numai valiza mea avea 25 kg + ruscacul din spate.. sunt o doamna, nu hamal. Asa ca negociez cu un nene sa imi care bagajul, pentru 200 de rupii, ca soferul nu a vrut sa ma ajute, ca el nu e „porter”.
Hai ma lesi? Dar ce esti? Numai tupeu! Avea si aere ca el e cineva, nu e hamal.. ei, pentru asta am avut grija sa nu ii mai dau bacsis, ca m-a enervat cu atitudinea superioara, desi era doar obraznic, un neica nimeni. Credea ca daca sunt blonda sunt si proasta… practic abia a doua zi am aflat ca puteam ajunge la cazare cu masina prin oras, pe sus, ca nu trebuia sa coboram pe rau, sa mergem cu barca, si apoi sa urcam in oras. A facut el acest traseu sa ne impresioneze si sa ne faca de bani. Uite ca nu i-a mers. Eu sunt draguta si generoasa, dar pana imi dau seama ca ma iei de proasta. Atunci ferea din calea mea! Nici nu i-am mai vorbit pana am ajuns sus, la cazare.
La Marigold Guest House am fost intampinati de un baiat chiar simpatic, Sonu, proprietarul casei.
Soferul a plecat si noi am ramas de vorba cu Sonu, ne-am luat cheia si ne-am asezat, sa ne tragem sufletul.
Casa lui era in cartierul NAROW STREETS, intr-un labirint de cladiri una mai veche decat alta. Mizerie, maimute, vaci, scootere, oameni, harmalaie! Vai, vai! Unde-am ajuns? Mi-a placut de acest baiat, la vreo 30 de ani, foarte respectuos. De la prima vorba am inteles ca e smart. Frezat, aranjat, cu un training Adidas, avea un aer misto 😊 se vedea ca ii place sa fie cool.
Am apreciat foarte mult la el un lucru minor, dar foarte important. Cand am facut rezervarea de cazare am facut meniunea ca vrem paturi twin. Petru are 60 de ani, imi e amic si nu iubit. Cum zice chiar el „best travel companion”. Prefer sa avem paturi separate, ca de… Sonu a tinut cont de solicitarea mea si a adus in camera 2 paturi, desi toate camerele erau prevazute cu pat matrimonial. Respect!
Ne luam camera in primire si desfacem bagajele. Apoi coboram sa cautam ceva de mancare, aveam un concert zgomotos prin burta, pe ritmuri infometate 😊 Sonu recomanda sa mancam la JYOTI CAFE, foarte aproape de cazare. Santosh, proprietarul si bucatarul localului, era acolo de dis de dimineata pana seara tarziu. Era prietenos si gatea pe loc ce voiai tu. Daca nu stiai ce vrei iti incropea ceva care sigur iti placea.
Atmosfera era linistita, de familie. Asa ca dimineata ne-am luat micul dejun tot aici.
A doua zi in Varanasi
Dupa un mic dejun cu green chili pornim la colindat prin oras.
Din poza in poza, ajungem la Kashi Vishwanath Temple, cunoscut ca GOLDEN TEMPLE. Aici era coada mare. Fiind cel mai faimos templu din Varanasi, inchinat lui Shiva, aici vin cam 3000 de persoane pe zi. Ne uitam la indieni cum si ei se uitau la noi, ne studiam reciproc.
Mi-a placut foarte mult un cuplu, de oameni simpli, ce stateau la coada la templu. Ce priviri calde si armonioase! Se vedea ca se iubesc. Ce frumos! Iubirea nu tine cont de casta, de bani, de statut. Se simte. Si eu simteam ca acestia se iubesc, ii admiram.
Aveau zambete sincere, erau frumosi. In toata agitatia si mizeria din jur era suficient sa ii privesti in ochi, sa vezi lumea lor, prin ochii lor. Era o pace si o bunatate, ne invitau in mijlocul lor, cu inima deschisa, primitori.
Ne-am pus la rand, apoi ne-am bagat in fata, pentru ca localnicii ne dadeau prioritate, fiind turisti. Multumim!
Zona acesta aglomerata e plina de magazine de tot felul. Cum pe mine ma atrage elegantul, ii spun lui Petru: hai sa vedem ce au aici! Erau in vitrina ceaiuri si bete parfumate, diverse cristale, aranjate ca la Galeriile Lafayette… zis si facut. Urma sa fiu jefuiata elegant…
Abia dupa ce am ajuns in Kumbh Mela am realizat care era pretul corect pentru ce cumparasem aici, platind triplu. Clar, am fost blonda! Dar mi-am asumat-o.
Nu puteam sa fiu in Varanasi si sa nu cumpar iubitului un sigar de rudrashte, mamei un ceai negru si la prietene bete parfumate. Doar ca am gresit intrand in acel magazin, puteam plati mult mai pe aceleasi lucruri, daca le luam de la tarabele mizere de prin oras. Na, fitzele costa! Fie, treaca de la mine!
Stradutele alea inguste erau de fapt shopping streets. Intram intr-un magazin de articole textile. Aici am gasit lucruri de calitate. Am cumparat cateva esarfe de matase (sa le ofer cadou la prietene acasa) 2 camasi de in vopsite natural si o esarfa de lana de iac.
Iarna aia doar esarfa de iac am purtat-o, era groasa ca un fular, moale si calduroasa, tare faina. Chiar se simtea ca e naturala. Nu ma mai gandeam la cat a costat, ca pana la urma si-a meritat pretul. In fata magazinului se odihneau niste caini si un bivol. Langa era o taraba la care puteai bea un ceai dar…
Nu am avut curaj.
Am continuat spre o taraba de la care mi-am cumparat un shivalingam. L-am luat ca suvenir, doar asa, ca sa am si eu simbolul lui Shiva, dar uite ca acesta urma sa fie incarcat de Guruji cu o mantra lui Shiva, odata ajunsa la Kumbh Mela. Nimic nu e intamplator.
Stiam ca Shiva e asociat cu semintele de rudraksha, nu puteam sa nu cumpar o mala, asa ca am luat, iar, prea scump….
Rudrakshele sunt semintele arborelui Rudraksha (copacul lui Dumnezeu) si sunt considerate „lacrimile lui Shiva”. Se spune ca, odata, dupa o lunga perioada de meditatie yoghina, Shiva a deschis ochii si a varsat o lacrima, iar din aceasta s-a ivit primul copac de Rudraksha.
Din semintele sale provine intreaga evolutie a universului, aceste seminte sunt cea mai puternica manifestare a fortei cosmice.Textele sacre hinduse confirma ca nici un alt colier cunoscut in lume nu este asa de benefic, de bun augur si de folositor precum Rudraksha.
Rudraksha ajuta pe cel ce o poarta sa ajunga la sinele interior, depasind fricile, stresul, anxietatea si limitarile, devenind plin de virtuti. Asigura succesul, increderea in sine, controlul sanatatii, abundenta si fericirea. Asa cum cenusa de pe corpul sadhu-silor ne aminteste ca trupul este muritor, asa rudraksha ne aminteste ca sufletul e nemuritor. Purtand o rudraksha te poti vindeca natural, iti poti prelungi viata. Dar trebuie sa fie purtata cu credinta, sa crezi cu adevarat in miracole si mai ales in calitatile ei vindecatoare. Odata ce o porti ea devine partenera ta pe viata, iti echilibreaza energiile si te conecteaza cu divinul, de aceea nu se imprumuta niciodata altei persoane.
Ajungem la Sri Guru Brihaspati Temple. Ca sa intri trebuia sa te descalti. Mi-era teama sa nu raman fara adisasi, asa ca am observat pe altii cum se roaga.
Semanau cu noi intr-o oarecare masura, doar ca noi aprindem lumanri la biserica.
Eu sunt o pofticioasa de cand ma stiu, de fiecare data cand ajung undeva trebuie sa mananc ce mananca localnicii. Daca ei mananca o fi bun, nu? Da, hai sa gustam. Pe o straduta ingusta si foarte aglomerata era o mare inbulzeala.
Toti asteptau la coada la niste piftele de cartofi cu diverse legume, prajite intr-o oala mare, cu niste supa dintr-un ceaun urias. Totul se gatea la foc de vatra, in vazul tuturor. Era ieftin dar asa de bun. Am luat cartoful oparit pe o farfurie de carton si alaturi o supa foarte picanta. prea bune, prea picante!
Imi ieseau flacari pe nas, dar ii spun lui Petru: Te rog sa te pui la coada, ca eu mai vreau o portie! Localnicii ne zambeau, vazand ca suntem afectati de green chili. Asa simti India autentica, sa mananci cu localnicii, pe o straduta asa inghesuita, ca stand la coada pentru mancare poti primi o coada de vaca peste cot. Sau se poate impiedica un scooter de tine, sau te poate agata o maimuta hoata! Sau te impunge o capra! Am mancat bine si acum aveam nevoie de apa, sa stingem focul…
Cand iesim de pe straduta dam de o femeie ce facea un fel de gogosi, dar noi eram deja satui si bucurosi.
Ajungem intr-o piata. Un nene striga in gura mare: hai la masa! Pe trotuar erau 2 oale mari cu mancare gratuita pentru saraci. Uite cum au grija unii de altii. Foarte bine! Felicitari!
La o taraba se vindea un fel de iaurt dulce, aflam ca e lassi. Am luat si noi, era bun, foarte dulce! Era cremos ca o inghetata. Iami!
Apoi printre zarzavaturi, capre si vaci ne indreptam spre ghaturi.
Plimbandu-ne spre ghat vad in dreapta intrarea la un hotel. Ma intriga faptul ca in hol au pe perete o poza cu Buddha si una cu Iisus. WHAT??? Intr-o tara hindusa asa ceva? Intram la receptie, zambesc frumos, ma prezint, le arat o carte de vizita si ii rog sa imi arate o camera, ca sunt agent de turism si ma intereseaza locatia, pentru turistii mei. Baiatul a fost dragut sa ne arate 2 camere chiar.
Ce fain e acest Bachchan Palace Hotel! Mirosea a curat, camere mari, mobila noua, asternuturi frumoase, ca la un hotel nou de 4* din Europa. Doar ca erai in cel mai vechi oras din lume! Asa da, sa ai in camera comfortul cu care esti obisnuit ca european, si afara o lume cu totul altfel, pentru care ai zburat 5000km. Dar foarte frig in camera!
I-am multumit pentru ospitalitate si am reluat plimbarea, fiind placut surprinsa de ce am vazut. De asta va si relatez, pentru ca foarte rar fac reclama cazarilor. Consider ca fiecare isi alege unde sa doarma, eu prezint povestea locului. Dar asta merita!
Daca vrei sa fii luxury in acest oras plin de saraci te poti caza la BrijRama Palace – A Heritage Hotel. Noi am urcat treptele pana pe terasa acestuia, ce era in prelungirea restaurantului. Hotelul este capodopera locului, foarte frumos. Vedeam inauntru turisti „cu dare de mana” dar interesul nostru era privelistea spre Gange. Pentru ca nu eram cazati acolo am fost rugati sa „dégager le terrain” ….
Pana la ghaturi trecem pe langa multe tarabe, de fapt multe erau cearceafuri intinse pe jos, pe care fiecare vindea ce apuca, de la oja la polonice, de la seminte de rudraksha contrafacute (din plastic) la haine si diverse alimente, flori, dulciuri sub diverse forme. Un fel de iarmaroc.
E fix ca la tiganii nostri din satra, sunt alsolut sigura ca rromii nostri vin din India, nu ma poate convinge nimeni ca ar fi altfel. Portul, vorba, targuiala, totul e identic.
Erau turisti de toate natiile. Am suprins un cuplu de japonezi ce tot isi faceau selfie si le-am propus sa le fac eu o poza .. uite ce frumusei!
Alti doi tinerei ce cred ca erau francezi, meditau pe scari, in stilul lor, cred ca erau backpack-eri. I-am urmarit pana sa se aseze, se pupau si erau fericiti. Abia dupa ce au inchis ochii mi-am permis poza. Dragut!
Intalnim cu un baiat frumos, un NIKON in mana. Ii zic lui Petru sa intre in vorba cu el, ca de la fotograf la fotograf. Era student si is pregatea lucrarea de diploma, avand ca tema istoria orasului Varanasi. Prea timid pentru gustul meu. Ne despatim frumos. Succes la examen!
Dashashwamedh Ghat este cel mai vechi si mai spectaculos ghat al orasului, aici era multa lume, unii faceau baie in Gange, altii erau la plimbare, altii mancau pe jos.
Se spune ca Lord Brahma a creat acest ghat ca sa il primeasca in Varanasi pe Lord Shiva. Aici este epicentrul orasului.
Acest personaj dormea sau era high?
Intalnim cateva personaje altfel. Sadhu-sii renunta la lumea materiala si sacrifica totul de dragul adevarului. Crematoriile sunt locurile cele mai frecventate de acestia, au o legatura speciala cu moartea si cu mortii. Varanasi e unul dintre locurile lor de ceremonii, cu morti, pe locurile de incinerare.
Sunt peste 5 milioane de sadhu in India si se crede ca ei isi pot arde propria karma sau chiar si pe cea a celor din jur. Adevaratii sadhu traiesc din donatii, desi nu sunt cersetori. Cersetori sunt acei falsi sadhu care isi pun o panza portocalie si cercesc pe unde pot, multi o fac din saracie, nu din chemare divina, fac din asta o afacere. Multi poarta parul lung, incalcit si plin de cenusa. Aceasta este o forma de adorare a lui Shiva, purtand o jata cat mai mare. Parul care nu a mai fost taiat de cel putin 10 ani, incalcit in suvite inguste sunt rasucite in jurul capului este purtat ca un turban inalt.
Hai sa ne oprim la ceva dulce, masala chai. Este delicios, usor picant, dulce, sanatate curata. Nenea de la taraba asta mai avea putin si ma lua acasa. Ce texte avea, si ce usor i-am cazut in plasa! „Sora mea, ce ma bucur ca ne vizitezi tara, hai sa iti fac un ceai special”.
100 de rupii (6 lei) mi s-a parut ieftin, ca eram pentru prima data clienta de street food in India. Petru se pune la povesti cu vanzatorul, care ne povesteste cum se prepara ceaiul.
In lapte se fierb ceai negru, ghimbir, piper negru, cardamom, scortisoara, cuisoare si nucsoara.
Va recomand sa va faceti acasa, sa testati. Se indulceste cu zahar, miere sau „sugar cane”. Le place foarte dulce. Ei fierb totul cam 5-7 minute, apoi ti-l toarna direct in pahar, printr-o strecuratoare, ti-l da asa oparit. E fiebinte, picant, dulce si foarte bun, da energie si tine departe orice boala, datorita condimetelor fierbinti. Nu stiu cu ce mantra il descanta dar nu ai cum sa nu vrei al doilea pahar, e foarte bun!!
Abia cand am ajuns la Kumbh Mela am vazut ca acelasi ceai, acelasi pahar, costa 20 de rupii si nu 100 de rupii. Nu stiam eu de ce ne mai tot turna in pahar, asa generos. Normal, platisem de 5 ori pretul, si fericiti pe deasupra. De fiecare data cand ne mai vedea pe ghaturi la plimbare ne mai chema la un ceai. Plateam unul si la al doilea isi arata marea ospitalitate si prietenie, oferindu-ni-l gratis. Soro, hai sa te pup, sa mai vii in India! Oh, da, sigur!
Cu fundul pe scari, sorbind ceaiul atat de bun, ne-a abordat un sadhu batran, cu barba incalcita si cu un ochi spanchi, sa ii dam si lui un ban. I-am dat un masala chai, sunt de parere ca e mai bine sa le dai de mancare decat bani, ca se pot duce pe tigari… i-a prins bine acel lapte fierbinte.
Varanasi e plin de smecheri, oportunisti si afaceristi. Stand la ceai a trecut un nene in cearceaf alb si vopsit pe frunte sa ne intrebe daca nu vrem Hashish. What? Am cascat ochii mari, acolo se vindea orice, puteai ajunge intr-o stare de Samaddhi imediat dupa o „tigara”… multumesc, dar nu, multumesc!
Nu numai el facea afaceri, multi copii erau „la treaba”. Strategia era asa: zambeau frumos cand voiai o poza cu ei, tu te alegeai cu un selfie si apoi nu mai scapai de ei pana nu le dadeai bani. Si daca le dadeai putin te si injurau.
Fetita in roz era cea mai smechera, profesionista, si de o aroganta obraznica. Avea un teatru pe ea! vai vai, cand o creste mare…
Baiatul era fascinat de ea, se vedea cum o adora din priviri…na, iubirea poate incepe devreme!
Altii jucau rolul „n-am mancat de 3 zile, avem 7 frati” Hai! Ne dati ori nu ne dati?
Suntem pe Ghaturi, pe malul Gangelui, incepe ceremonia GANGA AARTI.
La final se imparte „prasad” la toata lumea, primim si noi. Prasad-ul consta in bobite de zahar, de marimea pufarinelor, consacrate lui Shiva pe parcursul ceremoniei si apoi impartita celor prezenti.
Cine e Maa Ganga?
Maa inseamna mama, Ganga e numele sancrit al Gangelui. Mama Ganga este raul sfant, respectat de mii de ani. Legenda spune ca erau vremuri de grea seceta si Pamantul nu mai avea vegetatie, lumea si animalele erau in pericol de disparitie. Semizeii l-au implorat pe Shiva sa o trimita pe Ganga pe Pamant, sa hraneasca pasunile si padurile, viata sa revina la normal. Dar atunci Ganga intreaba: va putea Pamantul sa sustina puterea mea? Voluptatea raului era un pericol, putea sa inunde tot. Atunci Shiva, stapanul universului si zeu suprem, a hotarat ca Ganga va curge din parul sau. Si-a despletit cateva fire si Ganga a inceput sa curga lin din parul lui Shiva spre Pamant. Shiva i-a promis mamei Ganga atunci ca nici un gunoi nu o va putea impurifica. Fluxul acestui rau binecuvantat a readus la viata Pamantul si puritatea apei a ramas dovada sfinteniei.
Ce este Ganga Arti?
Am asistat la Ganga Arti pe Dashashwamedh, ghatul principal. Totul incepe la 19.00 pm si dureaza cam 45 minute. Erau instalate 4 scene pe care 4 preoti (brahmani) aprind niste faclii speciale (deepam) si intr-un dans al focului aduc omagiu Mamei Ganga.
Raul care da viata, fara sa isi ia vacanta! Ce joc de cuvinte mi-a venit acum in minte!
Acest fluviu binecuvantat de Shiva daruieste viata, sustine viata si nu cere nimic la schimb. Nu-si ia liber o zi pe saptamana! Curge continuu si ofera iubire neconditionata.
Peste 500 de milioane de oameni traiesc pe bancurile Gangelui, de unde iau apa de baut, apa pentru agricultura, apa fara de care acele zone nu ar fi populate. Voluptatea acestei ape, puterea ei, energia si puritatea ei sunt gratia lui Dumnezeu revarsata asupra oamenilor. Pentru asta ne aratam si noi recunostinta. Aprindem o flacara si multumim! Apreciem constient ce in mod normal (ignorant) consideram ca ni se cuvine „by default”. Nimic nu ni se cuvine, si totusi, Dumnezeu ne ofera totul.
Ceremonia ca ceremonia, dar unul dintre brahmani, tinerel cu par lung si cret, mi-a captat atentia instant!
Ce barbat fain! (cel din mijloc)
Petru se amuza maxim, ca eu cautam loc mai in fata, sa il pot filma in actiune. Nu eram singura care voia asta. Toate fetele se ingramadeau spre acest swami…care … isi gresise cariera! Trebuia sa fie actor, model, altceva, ca prea era frumos! Era modern, cu ceas mare si cu bijuterii, stia si el ca e misto! Doamne iarta-ma!
Ii zic lui Petru ca eu nu plec de acolo fara o poza cu frumuselul, asa ca la finalulul ritualului il aveam in poza pe carliontat. Nu cum visam eu, ci asa, la gramada cu toata lumea. Tot e bine… au si indienii frumosii lor, barbatul asta confirma ca se poate! A impartit prasad si a plecat repede, nu prea ne-a bagat in seama… omu era concentrat pe treaba lui…
Dupa ce lumea se imprastie vin unii sa mature petalele de flori. Atunci am facut o poza la cutia cu bete parfumate ce au fost folosite in ritual. Miroseau prea frumos. A doua zi am gasit la tabare si am cumparat o duzina pentru acasa. Erau cele mai potrivite suveniruri.
Ne dor picioarele. Mergem la cazare sa ne odihnim putin. Traversam piata, prin vaci, caini, porci, maimute si gunoaie, ajungem la niste tarabe luminate ca de Craciun. Vindeau tot felul de suveniruri printre nuci de cocos si haine. Mancam la prietenul nostru vecin. Tarabele nu inspirau incredere.
A treia zi in Varanasi
Ne trezim dimineata sa ne pregatim de plimbare cu barca pe Gange. E ziua cea mare, pe care o asteptam cu asa mare curiozitate si emotii..
De dimineata toata lumea e pe ghaturi, face baie in Gange. Zeci de oameni sunt in apa, acolo unde gratia Mamei Ganga ii spala, la propriu.
E frig, e 5 dimineata si vreo 10 grade afara. Cumparam ofrande de 10 rupii, ca sa le dam pe apa mamei Ganga, impreuna cu o dorinta. Plimbarea cu barca costa 200 de rupii.
Baiatul e foarte ok, nu ne grabeste. Barcagiii chemau pescarusii aruncandu-le seminte.
Era o priveliste superba, negrul de la siluetele barcilor si aripile pescarusilor, in portocaliul viu al rasaritului de soare. Frumos moment, iti aducea o stare de la bine, relaxare si incantare.
Cei ce ma cunosc stiu ca eu vorbesc mult. Acum eram muta! Ma uitam in jur si vedeam o alta planeta, cu totul alta civilizatie! Barcagiul imi spune ca ar fi momentul sa dau drumul pe apa ofrandei (farfuriuta de carton cu flori si lumanare).
Nu stiam ce sa o rog pe Maa Ganga.
Avem zeci de dorinte pana sa ma sui in barca. Oh, my God! Am inchis ochii, m-am rugat, am dat drumul ofrandei pe apa.
Am putut spune doar atat: Maa Ganga, ai grija de sufletul meu! Ai grija sa fiu bine din toate punctele de vedere. Da-mi ce stii ca-mi este necesar sa evoluez armonios. Am simtit cum acel moment m-a adus mai aproape de Dumnezeu, prin rugaciunea simpla dar atat de sincera. Daca Dumnezeu are grija de sufletul meu, toate celelalte vin de la sine. Cand ai liniste in suflet poti realiza multe. Asta sper si eu sa pot face, sa realizez ceva cu viata mea.
Doamne Ajuta!
Barcagiul, vazand ca ma rog, a luat si el o atitudine adecvata, respectandu-mi momentul de interiorizare. Am apreciat, avea bun simt.
Plimbarea cu barca dureaza mai bine de o ora, pe toata lungimea ghaturilor.
Scindia Ghat este situat mai la nord, in capatul orasului. Este faimos ca e langa Shiva Temple, pe jumatate scufundat in rau. Se spune ca aici s-a nascut AGNI, zeul focului.
Foarte aproape este Manikarnika Ghat este crematoriul principal din Varanasi, unul dintre cele mai vechi si sacre ghaturi de aici. Se spune ca cel ce este ars aici va fi eliberat de ciclul reincarnarilor. Cenusa celor morti ne aminteste ca tot ce exista este inevitabil distrus. Aici e locul de incinerare cel mai mare si mai cunoscut, unde 24/7 se ard trupuri. E crematoriul non-stop al Indiei.
Facem cateva poze din barca si ne intoarcem spre ghatul principal.
Mai bem un masala chai la tabara cunoscuta, mai zambim frumos la poze cu prietenul nostru, ca nu am scapat de dorinta lui de a face inca un selfie cu noi 😊
Se incalzise afara, plecam la cazare sa lasam gecile. Luam micul dejun la vecinul nostru Santosh, la JYOTI CAFE.. Apoi ne ratacim pe strazi si dam de un templu, ce parea ca e parasit. In curtea lui pasteau niste vaci. La vremea lui sigur a fost frumos, avea o dantelarie deosebita.
Chiar langa vedem o terasa draguta si intram la bem ceva. Phulwari Restaurant and Sami Cafe este intr-o curte interioara, cu lumina naturala, ferita de zgomotul strazii. A durat ceva pana sa ne bage cineva in seama, am baut o cafea, ne-am relaxat un pic. Nimic deosebit.
Azi vrem sa vedem cu ochii nostri o incinerare. Ne indreptam spre Manikarnika, gathul mortilor.
Ce ironie! Cu 200 metri in urma, pe celelalte ghaturi, e viata, dans, shopping. Aici e doar moarte. Suprindem pe drum venind un convoi cu un mort. Hai sa vedem ce urmeaza. Am stat acolo vreo 3 ore, pana se lasa frigul. Multi localnici isi faceau selfie in asa fel incat sa prinda o blonda in fundal, eu. Pana la urma ii spun unui baiat ce tot se dadea pe langa mine: vrei o poza cu mine? Hai, te rog zambeste! Fericit ca are poza, m-a lasat in pace. Dar au aparut altii. Unii sunt obraznici, daca le dai nas, ti se suie in cap. Le-am zis categoric, nu!
Multi gura casca la spectacolul mortii. Unii aveau un interes vizibil, sa fraiereasca turistii. Altii sa caute prin cenusa bijuterii cazute de la morti.
Stateam rezemati de un gard si priveam ritualul executat sub privirile tuturor. Un mort era pe targa langa gramada de lemne din dreapta, alti 3 isi asteptau randul. Caini si vaci se plimba nestingheriti printre gunoaie si morti.
Un barbat de vreo 40 de ani ne-a abordat: Where are you from? Era profesor de biologie, cu bun simt. Ne-a spus ca trebuie sa ne ferim de asa zisii ghizi care spun ca musai tre sa ai un ghid local ca sa poti vizita ghaturile sfinte… ca sunt multi sarlatani in jur. El venise cu mai multe rude la incinerarea bunicii. La ceremonie participa doar barbatii din familie, femeile nu ai voie.
Ne povesteste pasii ritualului. Cadavrul se inveleste intr-o panza portocalie daca este femeie maritata sau intr-o panza alba daca este femeie vaduva sau barbat. Apoi se aduce cu targa pe malul Gangelui. Cineva tine targa la cap si cineva la picioare. De obicei fiul cel mare conduce cortegiul funerar. Scufunda in apa de 3 ori targa ca mortul sa fie spalat de pacate si apoi adus inapoi pe mal. Este pregatita din timp o stiva de lemne pe care se aseaza mortul ce va fi stropit cu ghee. Apoi se mai pun un rand de lemne peste mort.
In fata mormanului de lemne cu mortul in mijloc se prind bete parfumate si un deepak, un fel de lumanare. Preotul citeste versete din Garuda Purana. Fiul cel mare al decedatului sau nepotul cel mai mare, daca decedatul nu a avut fii ci doar fiice, aprinde focul. Cu o faclie da foc la gramada de lemne si asa trupul se va topi, va arde 3-4 ore, pana doar cenusa mai ramane. Cenusa ne aminteste ca trupul este muritor, doar sufletul traieste vesnic.
In poza asta am surprins cum un baiat, un DOM (the Untouchable in charge) tot faramiteaza cu o lopata ramasitele unui om. Asta pentru ca soldurile, sternul si craniul ard mai greu. Se distige laba piciorului, cu unghiile incovoiate… alt mort astepta la rand.
Am o senzatie de greata! Poate de la fum? M-a busit plansul cand profesorul de biologie si-a pus bunica pe rug. Plangea el, plangeam si eu. Asa, nu stiu de ce. Am empatizat cu supararea lui. Desi avea 96 de ani, bunica lui era bunica lui. Ma uitam la toate astea cu un nod in gat. Ce e viata? Ce e trupul? E un „ceva” intors cu lopata in foc, pana nu mai ramane nimic.
Toate ca toate, dar nu mirosea urat. Ma asteptam sa miroase a carne arsa, ca atunci cand pui micii pe gratar. Nu! Miroase frumos. Profesorul de biologie ne spune secretul. Doar pe partea dreapta a Gangelui se fac ceremoniile de incinerare, unde mortii miros frumos. Daca un trup e ars pe partea cealalta a raului se va degaja un fum greu si foarte urat mirositor. E un fenomen neexplicat, insa toti cred ca aici e gratia Mamei Ganga.
Este un privilegiu sa fie ars in Varanasi, dar nu oricine isi poate permite cheltuielile. Lemnul folosit este unul special, adus din Nordul Indiei, foarte scump, sandal wood. 50 de milioane de copaci se taie anual din muntii Himalayei pentru aceste ritualuri.
Guvernul a construit crematorii electrice in Varanasi dar nu prea sunt folosite, pentru ca majoritatea vor sa fie arsi traditional, pe foc de lemne, pe malul Gangelui.
Unii, simtind ca li se apropie moartea, si-au vândut toate bunurile si s-au mutat la Varanasi pentru a se asigura ca ramasitele lor se vor uni cu sfantul Gange. Asteapta moartea cu pace si recunostinta. Pe baza acestor credinte s-au construit multe ashramuri ce gazduiesc muribunzi, facand bani frumosi.
O alta afacere este sa fii DOM. Cei din familie nu au voie sa atinga mortul in timpul ceremoniei de incinerare. Pentru asta exista DOM-ul, din „caste of Untouchables”. Pentru ca detin monopolul pe moarte, cer sume mari chiar si familiilor sarace, care nu isi permit costurile impuse. Unele cadavre raman pe jumatate arse pentru ca acestia nu pun destule lemne pe foc, restul osemintelor fiind aruncate in Gange, sa fie devorate de pesti si broaste testoase carnivore. De multe ori au fost acuzati de escrocherii, insa ei o duc bine mersi. Mafia mortii e prea mare.
Cu peste 100.000 de cadavre aruncate in Gange anual sigur e o taina sfanta care face ca Gangele sa ramana pur. Apa Gangelui are capacitatea de a purifica tot ce o atinge. Asta pentru ca Shiva a promis Mamei Ganga ca nici un gunoi nu va putea vreodata sa ii altereze puritatea.
Viata e un mister, moartea e un mister, asa cum si activitatea purificatoare a Gangelui e un mister. Inteleg acum ca nu pot intelege, ca pot doar sa accept ca toate acestea se petrec doar cu voia lui Dumnezeu. Tot felul de intrebari filozofice se nasc in mintea mea. Dar Petru zice in soapta: e frig, hai sa mergem… plecam agale, printre curiosi, caini vagabonzi, copii ce scormoneau in gunoaie, vaci care rumegau linistite langa un rug in flacari, se incalzeau si ele..
Mai poti sa spui ceva? Mai poti sa fii Dana cea vesela de acum cateva ore? Mai poti sta la poza cu zambetul pana la urechi? Ce bine ca am facut chestiile turistice intai, sa am si eu niste poze vesele. Imi mai arde de shopping? Cand in spatele meu arde un om la propriu?
Hai la cazare, sa pun hainele pe balcon si sa ma spal pe cap. Parul imi mirose a moarte.
Avand o experienta de viata mult mai bogata, si trait multi ani in India, Petru ma consola, spunand ca asta e stilul lor, ca indienii vad moartea ca facand parte din viata.
Asa ca: Fata draga, revino-ti in simtiri! Fii vie, cum te stiu!
Am intrat in baie si am facut cel mai lung dus din istoria Indiei. Cred ca am consumat tot tancul cu apa de pe acoperis 😊
Parca simteam ca Maa Ganga curgea prin para dusului si imi curata mintea de toate intrebarile, de toate convingerile, dar mai ales, imi spala frica de moarte. Mi-am pus haine curate si am multumit lui Dumnezeu ca traiesc si ca pot sa zambesc. Imi uscam parul si ma bucuram … Petru a surprins acest moment si-a exclamat razand: Asta esti tu! Hai in oras, mi-e foame!
Sonu ne-a zis sa incercam o noua locatie pentru cina, unde e curat si sunt multi turisti. E ultima seara in Varanasi, asa ca trebuie sa mancam ceva bun.
Pe o straduta ingusta si murdara, ajungem la Shree Cafe, unde era liniste si frumos. Aveau niste tablouri foarte interesante, cu sadhu si aghori. Chelnerul era dragut si mancarea foarte buna. Avea dreptate Sonu, e ok aici. Recomand cu drag!
Cu asta se incheie o zi atat de plina. Noapte buna!
Dimineata vine masina pe care o rezervasem cu agentia de turism. Ne punem bagajele in spate si pornim la drum. Vreo 4 ore avem pana sa ajungem la Allahabad, sa luam parte la cea mai mare adunare religioasa a Indiei, Kumbh Mela. Dorm pe drum, ca masina era confortabila iar soferul simpatic. Imi conservam energia pentru ce urma sa vina.
Drum bun!
Cu aceasta experienta mai adaugam o fila cu amintiri in jurnalul de calatorii.
Am mai scris o poveste de viata, din vacanta.
Va invit sa experimentati si voi India si sa vedeti totul prin filtrul propriu.
Pentru mine, in Varanasi, cea mai intensa traire a fost sa vad moartea cu ochii, metaforic vorbind. Cand am vazut ca omul e pus pe lemne si ars am simtit ca pielea mea ia foc, ca ma zbarlesc toata, ca imi creste pulsul, traiam o intensitate fascinanta. Cat de repede poti sa nu mai fii…
Viata e cat o secunda.
Hai sa ne bucuram de ea cat mai constient.
Va invit sa mai studiati India:
(prin ochii nostri)
Kumbh Mela – zambind lui Dumnezeu
Povestea noastra in Rishikesh – MahaShivaratri
Raman prietenul vostru la drum.
Ofer consultanta in personalizarea calatoriilor tale, oriunde in lume.
Suntem la un click distanta, indrazneste!
Cere si ti se va da!
Consultanta e a ta.
Enjoy!
Fiecare calatorie aduce bucurie.
Daniela Berbece